Halate albe pline de ŞPAGĂ! Cereau bani pentru urgentarea investigațiilor medicale

Publicat:

Doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Ialoveni au fost documentați de CNA și procurorii anticorupție într-o cauză penală de corupere pasivă, în care aceștia sunt bănuiți de perceperea mijloacelor financiare ilicite în zeci de cazuri, anunță reprezentanții CNA, potrivit Unimedia. Aceștia luau de la pacienți sume de bani de până la 3600 lei mită, pentru urgentarea investigațiilor medicale, inclusiv în afara programărilor. 

„Astfel, într-un caz, unul dintre bănuiți este cercetat în pretinderea și acceptarea sistematică a mijloacelor necuvenite de la pacienți pentru urgentarea procesului de efectuare a examenelor medicale, în afara programărilor. Pentru aceste servicii, pacienții achitau sume cuprinse între 200 și 3600 de lei per investigație.


Citeşte şi: UE nu e pregătită pentru aderarea Ucrainei – Stiripesurse.md

Din materialele acumulate în privința altui bănuit rezultă pretinderea și acceptarea sistematică a mitei pentru urgentarea investigațiilor imagistice și radiologice, sumele neînregistrate în contabilitatea instituției variind între 150 și 550 de lei per pacient.

Pentru fortificarea probatoriului, au fost autorizate percheziții la birourile de serviciu, domiciliile și automobilele bănuiților. În urma acțiunilor de urmărire penală desfășurate, au fost ridicate sume de bani, în lei și diferită valută, precum și unele registre de evidență relevante anchetei.

Citeşte şi: R. Moldova poate deveni un refugiu sigur pentru corupții din țările implicate în război – Stiripesurse.md

Ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală”, se arată în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi călători, depistați în flux cu documente falsificate

Doi călători, depistați în flux cu documente falsificate În cadrul unui control suplimentar, polițiștii de frontieră au descoperit asupra unui cetățean al Siriei, dar și...

O jurnalistă italiancă condamnată să-i plătească despăgubiri Giorgiei Meloni după ce-i ironizează ‘talia mică’

O jurnalistă italiancă condamnată să-i plătească despăgubiri Giorgiei Meloni după ce-i ironizează 'talia mică' O jurnalistă italiancă, Giulia Cortese, care a ironizat pe Internet ”talia...

Undă verde pentru blocurile electorale. Din 22 iulie își pot desemna concurenții la alegeri

Undă verde pentru blocurile electorale. Din 22 iulie își pot desemna concurenții la alegeri De săptămâna viitoare, începând cu data de 22 iulie și până...

Și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes cu sprijinul programului „373”. Povestea unui tânăr antreprenor din Maximovca

Și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes cu sprijinul programului „373”. Povestea unui tânăr antreprenor din Maximovca Și-a transformat pasiunea în afacere. Un tânăr din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.