
People protest against the government and to show support for the hostages who were kidnapped during the deadly October 7, 2023 attack, amid the ongoing conflict in Gaza between Israel and Hamas, in Tel Aviv, Israel January 4, 2025. REUTERS/Kai Pfaffenbach
Hamas şi Jihadul Islamic au eliberat sâmbătă trei ostatici israelieni în sudul Fâşiei Gaza, de unde aceştia au fost preluaţi de Crucea Roşie Internaţională (CICR) şi predaţi apoi armatei israeliene, relatează agenţiile internaţionale de presă.
După aproape 500 de zile de captivitate, Sasha (Alexander) Trufanov, un israeliano-rus de 29 de ani, Iair Horn, un israeliano-argentinian de 46 de ani, şi Sagui Dekel-Chen, un israeliano-american de 36 de ani, au fost mai întâi urcaţi pe un podium la Khan Younes, înconjuraţi de combatanţi înarmaţi şi cu cagule ai Hamas şi Jihadului Islamic, o grupare palestiniană aliată, potrivit stiripesurse.
Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării
Cei trei au fost puşi să rostească câteva cuvinte la microfon în faţa mulţimii, într-o punere în scenă organizată la fiecare eliberare de ostatici.
Ei au fost apoi încredinţaţi CICR, care i-a remis armatei israeliene, şi urmează să fie transferaţi în Israel, unde vor fi supuşi unor controale medicale în spital.
Eliberarea celor trei are loc înainte ca secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, să sosească în cursul serii în Israel.
Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare
Din cele 251 de persoane luate ostatice în ziua de 7 octombrie 2023 de Hamas de pe teritoriul Israelului, 73 se află în continuare în Gaza, dar 35 dintre ele nu mai sunt în viaţă, potrivit armatei israeliene.
This post was last modified on 15/02/2025 11:02 11:02