Hamas a predat CICR un nou grup de ostatici

Publicat:

Brigăzile Ezzedin al-Qassam, aripa armată a mişcării palestiniene Hamas, au anunţat sâmbătă, într-o declaraţie, că au predat 13 ostatici israelieni şi şapte străini Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), cu puţin timp înainte de miezul nopţii, termenul limită pentru respectarea acordului cu Israelul, informează AFP.

Ostaticii sunt acum “în drum spre terminalul Rafah” spre Egipt, a spus armata israeliană. Un număr de 39 de prizonieri palestinieni, femei şi adolescenţi cu vârsta sub 19 ani închişi de Israel, urmau să fie eliberaţi imediat.


Citeşte şi: Spînu, despre protestul transportatorilor: Nu am înțeles care sunt cerințele lor decât faptul că vor să rămână totul pe vechi

Ulterior, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea egipteană, grupul de ostatici eliberaţi de Hamas a sosit în Egipt sâmbătă seara.

Conform autorităţilor egiptene şi israeliene, 13 ostatici israelieni şi patru thailandezi au fost eliberaţi de Hamas.

Citeşte şi: Armistiţiul între Israel şi Hamas va începe vineri dimineaţa şi primii ostatici vor fi eliberaţi în cursul după-amiezii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.