Hamas refuză orice negociere cu Israelul

Publicat:

Hamas refuză orice negociere cu Israelul

“Nicio negociere” nu este posibilă în acest moment cu Israelul atât timp cât continuă ostilităţile, a declarat luni pentru France Presse un responsabil al mişcării palestiniene Hamas, cu sediul la Doha.

“Operaţiunea militară continuă, iar rezistenţa, condusă de Brigăzile Al-Qassam (braţul armat al Hamas), continuă să apere drepturile poporului nostru, aşa că în prezent nu este posibilă nicio negociere asupra problemei prizonierilor sau a altora” cu Israelul, a declarat Hossam Badran, membru al biroului politic al Hamas în capitala Qatarului, transmite Agerpres.


Hamas refuză orice negociere cu Israelul

“Misiunea noastră acum este să facem tot posibilul pentru a preveni ca ocupaţia să continue să comită masacre împotriva poporului nostru în Gaza, vizând în mod direct casele civililor”, a adăugat el.

Citeşte şi: Preţul la gaze NU va scădea

Armata israeliană a ordonat luni asediul complet al Fâşiei Gaza controlate de mişcarea islamistă palestiniană, în a treia zi de război declanşat de ofensiva-surpriză şi fără precedent a Hamas.

Peste 1.200 de oameni au murit de ambele părţi de la începutul ostilităţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani Un bărbat de 40 de ani din capitală a fost reținut de...

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X Reprezentanți din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău de comun cu cei...

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu Canicula scade din intensitate. Meteorologii au actualizat alertele. Respectiv,...

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben După mai multe zile de foc, urmează ploi, furtuni și grindină. A fost emisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.