X

Hamas revendică atacul produs joi în Cisiordania

Grupul islamist palestinian Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a revendicat atacul produs joi în apropierea unei colonii din Cisiordania, subliniind că este o ripostă la operaţiunea israeliană din Jenin, potrivit agerpres.

Atacul este o ripostă la operaţiunea militară israeliană, a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiei fundamentaliste Hamas, citat de site-ul Ynetnews.com.

Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

Un cetăţean israelian a fost împuşcat mortal, joi, în apropierea unei colonii evreieşti din Cisiordania. Un islamist palestinian a deschis focul dintr-o maşină spre agenţi de securitate israelieni în apropierea coloniei evreieşti Kedumim, situată în nordul Cisiordaniei. Un agent de securitate israelian a fost ucis în atac. Autorul atacului a fost împuşcat mortal.

Incidentul a avut loc pe fondul tensiunilor extreme dintre israelieni şi palestinieni. Armata israeliană tocmai a efectuat o operaţiune de amploare în oraşul palestinian Jenin, soldată cu moartea a 12 palestineni şi rănirea altor aproximativ 100.

Vineri, forţele militare israeliene au efectuat un raid în oraşul palestinian Nablus, iar doi militanţi islamişti au fost ucişi.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

Tags: cisiordaniahamasjenin
Categorii: Sinteze