Haos în Franța. Cel puțin 1.200 de medici din sistemul de sănătate public au demisionat

Publicat:

Cel puțin 1.200 de medici din sistemul de sănătate public din Franța și-au dat marți demisia din funcțiile administrative, aceștia cerând negocieri cu privre la buget, salarii și denunțând deficiența planului de urgență al ministrului Sănătății expuse la sfârșitul lui noiembrie, potrivit Franceinfo, scrie mediafax.

Printre medicii demisionari se află un număr destul de mare de șefi de servicii, din toată Franța. Aproape peste tot, se costată același lucru: lipsa personalului, reducerea numărului de paturi în special în secțiile de Terapie Intensivă pediatrică, fuziunea sau chiar închiderea serviciilor medicale sau chiar și a spitalelor.


Citește și : Explozie la o uzină chimică în nord-estul Spaniei;un mort și mai mulți răniți

Un spital public în criză, unde este din ce în ce mai greu de lucrat în bune condiții. ”Avem impresia că suntem într-un moment cheie în care spitalele publice sunt pe cale să se prăbușească din punctul de vedere al calității spațiunlui. Până azi ne-am prefăcut că totul este în regulă, dar acum tratamentele propriu-zise vor fi modificate în curând și, sincer, nu mai putem face acest lucru, nu ne mai putem întoarce la fluxul corect, nu mai putem avea o administrație care să nu ne răspundă așteptărilor”, a declarat Jean-Luc Jouve, șeful secției de chirurgie ortopedică pediatrică din cadrul spitalului La Timone din Marsilia.

Într-o scrisoare trimisă în această dimineață ministrului Sănătății, semnatarii au calificat această demisie colectivă drept ”o decizie inedită și dificilă”.

Citește și : Un nou tir de rachete asupra militarilor americani din Irak

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.