HAOS în Seattle! Al doilea incident armat în așa-zisă zonă autonomă din oraș

Poliţia din Seattle (nord-vestul SUA) a anunţat că anchetează un al doilea incident armat din ultimele 48 de ore înregistrat în “zona autonomă” creată de manifestanţi într-un cartier din această metropolă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Poliţia anchetează un incident armat din interiorul zonei CHOP (Capital Hill Organized Protest). O persoană se află la Centrul medical Harborview având răni provocate de gloanţe”, a scris pe Twitter departamentul de poliţie din Seattle.

Citește și: Iranul trimite o navă plină cu alimente în Venezuela

Într-un prim incident, înregistrat sâmbătă, un tânăr a fost ucis şi un altul rănit grav de focuri de armă în “zona autonomă” din cartierul Capitol Hill din Seattle.

Această “zonă autonomă” a fost instituită în cadrul valului naţional de manifestaţii împotriva violenţei poliţieneşti şi a rasismului care a urmat morţii lui George Floyd, un afro-american care a decedat în Minneapolis, pe 25 mai, după ce un poliţist alb l-a presat cu genunchiul pe gât timp de aproape nouă minute.

Citește și: Aleksandar Vucic jubilează după câștigarea clară a alegerilor din Serbia

De două săptămâni, manifestanţii ocupă cartierul Capitol Hill din Seattle. Ei au creat ceea ce au numit o zonă fără poliţie şi susţin că fac un experiment social care se desfăşoară în cadru paşnic.

Protestele antirasism şi demonstraţiile contra brutalităţii poliţiei s-au răspândit rapid în SUA după moartea lui George Floyd.

Tags: Centrul medical HarborviewCHOP (Capital Hill Organized Protest)SeattleSUA
Categorii: Știrile zilei