Harley Davidson a achiziţionat o parte din acţiunile unei companii care produce motociclete electrice

Publicat:

Constructorul american de motociclete Harley Davidson a anunţat joi că a achiziţionat o parte din acţiunile Alta Motors, o companie din Silicon Valley care produce motociclete electrice, contra unei sume ce nu a fost dată publicităţii, informează AFP.

Această investiţie face parte din strategia de diversificare a gamei, adoptată recent de compania Harley Davidson, afectată de îmbătrânirea clientelei sale tradiţionale şi scăderea vânzărilor, conform agerpres.


“La începutul anului, ne-am reafirmat intenţia de a dezvolta viitoarea generaţie de utilizatori de Harley-Davidson ca element al strategiei noastre pe 10 ani, care consistă în special în a investi agresiv în tehnologia vehiculelor electrice”, a subliniat CEO-ul companiei, Matt Levatich, citat într-un comunicat.

Citește și : Slovacia : Poliţia a arestat mai mulţi oameni de afaceri italieni suspectaţi de corupţie de către Jan Kuciak

“Alta Motors şi-a dovedit expertiza în acest sector şi obiectivele sale răspund necesităţilor noastre”, a adăugat el. Constructorul californian comercializează deja motoare electrice 4 x 4, iar Harley Davidson are ca obiectiv prezentarea primei sale motociclete electrice în 2019.

Constructorul cu sediul în Milwaukee (Wisconsin) a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie rezultate financiare slabe pentru anul 2017 şi a avertizat că acestea nu vor fi prea bune nici în 2018.

Vânzările companiei au scăzut cu 6,7% anul trecut, din care 8,5% doar în Statele Unite, principala piaţă a brandului. Cifra sa de afaceri a scăzut în consecinţă cu aproape 6% şi a ajuns la 5,65 de miliarde de dolari.

În 2017, Harley-Davidson a vândut 242.788 de motociclete pe plan mondial, comparativ cu 260.289 în anul precedent, şi prevede că va vinde între 231.000 şi 236.000 în acest an, fapt ce reprezintă o nouă scădere, cuprinsă între 3% şi 5%.

Compania a decis să închidă o uzină din Kansas City (statul Missouri) şi o alta din Australia.

Matt Levatich a vorbit la sfârşitul lunii ianuarie despre dorinţa acestui constructor, renumit pentru motocicletele sale de mari dimensiuni şi cu doi cilindri, să lanseze o motocicletă electrică în următoarele 18 luni şi să investească pentru a promova acest tip de vehicul în rândul motocicliştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UE vrea să înființeze centre de detenție în țările vecine care doresc să adere la blocul comunitar, precum Serbia, Albania și Moldova

UE vrea să înființeze centre de detenție în țările vecine care doresc să adere la blocul comunitar, precum Serbia, Albania și Moldova Un summit la...

Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 2,94 mln. lei

Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de 2,94 mln. lei În rezultatul controalelor ulterioare finalizate în perioada 23 septembrie - 4...

VIDEO – Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești

VIDEO - Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești Trupe de comando ucrainene au luat cu asalt...

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit O femeie de 63 de ani a decedat, iar alta a fost transportată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.