Harry Styles a fost lovit în faţă cu un obiect în timpul unui concert la Viena

Publicat:

Cântăreţul britanic Harry Styles a fost lovit în faţă cu un obiect aruncat din public în timpul unui concert pe care l-a susţinut sâmbătă la Viena, relatează luni DPA/PA Media, potrivit agerpres.

În înregistrările video distribuite online de la concertul susţinut la Stadionul Ernst Happel din Austria, megastarul pop poate fi văzut mergând pe scenă înainte ca un obiect să zboare prin aer şi să îl lovească lângă ochi. Potrivit imaginilor, artistul a tresărit de durere apoi s-a aplecat şi şi-a dus mâinile la faţă.


Citeşte şi: Zelenski îl face praf pe președintele bulgar din cauză că se opune înarmării Ucrainei – Black News

O fană din Germania care a asistat la spectacolul de la Viena a declarat că interpretul hitului “As It Was” a fost lovit după ce a cântat melodia “Sign Of The Times”. “Îşi tot atingea faţa. Arăta ca şi cum l-ar fi durut foarte tare. Se pare că a trebuit să-şi revină singur, apoi s-a întors spre noi şi a continuat să cânte”, a spus Myriam.

Admiratoarea lui Styles s-a declarat “zguduită” de faptul că a asistat la incidentul petrecut la câţiva metri de ea, adăugând: “Vreau ca asta să nu i se mai întâmple niciodată. S-a întâmplat deja de prea multe ori”, a spus ea.

Harry Styles, în vârstă de 29 de ani, a mai fost ţinta unor obiecte aruncate pe scenă. Luna trecută, el a fost lovit în faţă de un buchet de flori, în timpul unui concert susţinut la Cardiff.

Vedeta pop Bebe Rexha a fost lovită în faţă de un telefon mobil în timp ce evolua pe o scenă din New York. După incidentul petrecut luna trecută, cântăreaţa în vârstă de 33 de ani a postat pe Instagram un selfie în care a putut fi văzută cu o vânătaie mare pe pleoapă şi cu un plasture pe sprânceană. Cu toate că seara concertului nu s-a încheiat aşa cum era planificat, ea a declarat totuşi că a avut parte de “un spectacol uimitor în oraşul meu natal”. Ulterior, un tânăr de 27 de ani a fost arestat şi acuzat de agresiune în legătură cu acest incident.

Câteva zile mai târziu, cântăreaţa Ava Max a declarat că o persoană ar fi urcat pe scenă şi “a pălmuit-o atât de tare” în timpul unui spectacol din Los Angeles încât i-a afectat ochiul.

Citeşte şi: Nedreptatea din Cisiordania – Black News

Cântăreaţa country americană Kelsea Ballerini a fost la rândul său lovită în faţă cu o brăţară aruncată din public în timpul unei reprezentaţii recente, în Idaho. Ulterior, ea a distribuit fotografii de la concert şi a scris: “P.S. – Sunt bine, hai să ne străduim mai mult să avem grijă unul de altul în timpul spectacolelor”.

Săptămâna aceasta, cântăreaţa britanică Adele a vorbit în timpul unuia dintre spectacolele sale de la Caesars Palace, Las Vegas, despre înmulţirea acestor tipuri de incidente, spunându-le spectatorilor că i-ar “omorî” dacă ar încerca aşa ceva. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.