StiripesurseȘtirile zileiHărțuire sexuală în universități: noi măsuri de protecție

Hărțuire sexuală în universități: noi măsuri de protecție

Publicat:

Plângerile privind hărțuirea sexuală în universități vor putea fi depuse inclusiv anonim, online sau fizic, iar fiecare instituție este obligată să desemneze un coordonator și o comisie de examinare a cazurilor.

Citește și: Imagini VIDEO de la reținerea în flagrant după primirea mitei de 40 000 de euro

Prevederile fac parte dintr-un regulament aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, scrie IPN.

Regulamentul definește responsabilități clare pentru instituții, proceduri transparente pentru sesizarea și examinarea cazurilor, măsuri de protecție pentru persoanele afectate, precum și acțiuni de prevenire prin informare și educație.

Prin urmare, în funcție de gravitate, sancțiunile pot varia de la avertisment și mustrare până la exmatriculare, concediere sau sesizarea organelor de drept. Toate sesizările vor fi înregistrate oficial.


Regulamentul-cadru a fost elaborat la inițiativa MEC de către Centrul Internațional „La Strada”, cu sprijinul UN Women Moldova și al UE, precum și cu susținerea Guvernului Danemarcei.

Citeşte şi:  Rashida Tlaib îl acuză pe Biden că sprijină 'genocidul'

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Restricționarea libertății presei în Moldova. Trei incidente în 2025

Consiliul Europei a înregistrat trei incidente de suprimare a libertății presei în Moldova în 2025.Citește și: Imagini VIDEO de la reținerea în flagrant după...

CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale ce vor fi oferite populației în martie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în avans prestatorilor de servicii medicale peste 1 miliard 35 de milioane de lei pentru...

Blocul Alternativa cere MAE să garanteze siguranța moldovenilor din Orientul Mijlociu

Blocul Alternativa a cerut autorităților să facă tot ce este necesar pentru a asigura siguranța cetățenilor moldoveni din Orientul Mijlociu în urma izbucnirii conflictului...

Iranul amenință statele europene să nu se alăture ofensivei Israel-SUA

Ministerul de Externe al Iranului avertizează țările europene să nu ia parte la campania SUA-Israel împotriva Republicii Islamice, afirmând că acest lucru „ar fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.