Harvey Weinstein a fost condamnat la 16 ani de închisoare

Publicat:

Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein a fost condamnat joi, în Los Angeles, la 16 ani de închisoare pentru violarea şi agresarea sexuală a unui model european în 2013, transmite AFP, potrivit agerpres.

Pentru aceste acte comise într-un hotel din Beverly Hills, fostul “rege” al cinematografiei în vârstă de 70 de ani, producător de hituri premiate precum “Pulp Fiction”, risca până la 18 ani de închisoare. El riscă astfel să îşi încheie zilele după gratii, pentru că ispăşeşte deja o pedeapsă de 23 de ani de închisoare după condamnarea sa la New York în 2020 pentru fapte similare şi împotriva căreia a făcut recurs. Chiar înainte de anunţarea sentinţei, Harvey Weinstein a anunţat că vrea să facă apel şi în cazul condamnării sale din Los Angeles.


Citeşte şi: Adunarea Generală a ONU cere retragerea Rusiei din Ucraina – Black News

În acest al doilea proces care i-a fost intentat lui Weinstein, a cărui cădere în 2017 a eliberat vocile multor femei şi a dat naştere mişcării #MeToo, patru femei au depus mărturie anonim împotriva sa. Pe parcursul mai multor săptămâni de audieri istovitoare, uneori întrerupte de lacrimile reclamantelor, acestea l-au acuzat pe fostul titan de la Hollywood că le-a forţat să facă sex în hoteluri din Beverly Hills şi Los Angeles între 2004 şi 2013.

Acuzarea l-a înfăţişat pe Weinstein ca pe un căpcăun atotputernic, un “prădător” a cărui stăpânire asupra Hollywoodului – filmele pe care le-a produs au strâns peste 330 de nominalizări la Oscar şi 81 de statuete – le-a împiedicat mult timp pe victime să vorbească de frica unor repercusiuni asupra carierei lor. Avocaţii săi au pledat punând mai ales la îndoială mărturiile celor patru femei şi subliniind în special absenţa probelor criminalistice care să le susţină declaraţiile.

Procesul s-a încheiat cu un verdict împărţit. Juraţii l-au găsit pe Harry Weinstein vinovat de toate acuzaţiile aduse de modelul european. Ei, însă, l-au găsit nevinovat cu privire la cele ale unei femei şi nu au formulat un verdict cu privire la acuzaţiile formulate de celelalte două.

După condamnarea penală a fostului producător, modelul, recunoscută ca victimă la finalul procesului, a depus o plângere la începutul lunii februarie la un tribunal din Los Angeles pentru a obţine despăgubiri civile. În plângere nu se precizează suma pretinsă, dar se insistă asupra “suferinţelor fizice şi psihice” cauzate de violul şi de agresiunile sexuale suferite.

În 2021, o înţelegere civilă acorda 17 milioane de dolari câtorva zeci de femei care îl acuzaseră pe fostul producător, dar această femeie nu a fost una dintre ele.

Citeşte şi: Zelenski recunoaşte că situaţia militară din sudul Ucrainei este destul de periculoasă – Black News

Zvonurile despre comportamentul lui Weinstein circulau de ani de zile la Hollywood. Scandalul a izbucnit în cele din urmă în 2017, ca urmare a investigaţiilor de presă care au strâns multiple acuzaţii şi au declanşat mişcarea #MeToo. De atunci, aproape 90 de femei, printre care Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow şi Rosanna Arquette, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire, agresiune sexuală sau viol. Termenul de prescripţie a fost depăşit în multe dintre aceste cazuri, unele datând din 1977.

Pe lângă acuzaţiile primite în Statele Unite, fostul producător este acuzat şi în Regatul Unit pentru agresiuni sexuale ce datează din 1996. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

360 de profesori tineri urmează să fie angajați în instituții de învățământ din 1 septembrie

360 de profesori tineri urmează să fie angajați în instituții de învățământ din 1 septembrie 360 de tineri, absolvenți ai științelor educației, urmează să se...

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA Italia, Danemarca și Slovenia sunt trei selecționate care și-au asigurat prezența în optimile...

Continuă „nebunia”: PSG s-a răzgândit pentru a treia oară în privința înlocuitorului lui Kylian Mbappe

Continuă „nebunia”: PSG s-a răzgândit pentru a treia oară în privința înlocuitorului lui Kylian Mbappe PSG l-a pierdut pe Kylian Mbappe (25 de ani), căruia...

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C Meteorologii anunță pentru ziua de duminică, 30 iunie, cer predominant însorit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.