Harvey Weinstein, găsit vinovat de viol şi agresiuni sexuale la Los Angeles

Publicat:

Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein a fost găsit luni vinovat de viol şi două agresiuni sexuale de către un tribunal din Los Angeles, acestea fiind doar jumătate dintre capetele de acuzare pentru care este urmărit penal, relatează marţi AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

După două săptămâni de deliberări, juriul l-a găsit vinovat pe Weinstein pentru toate acuzaţiile aduse de prima dintre cei patru femei care au depus plângere împotriva acestuia. Juraţii l-au găsit nevinovat pentru acuzaţiile formulate de cea de-a doua femeie şi nu au emis un verdict asupra acuzaţiilor făcute de celelalte două.


Citeşte şi: Senatul american a aprobat! Sprijin clar pentru PKK/PYD – Black News

Weinstein, în vârstă de 70 de ani, producătorul unor filme de mare succes premiate, precum “Pulp Fiction” şi “The Artist”, ispăşeşte deja o pedeapsă de 23 de ani de închisoare după condamnarea sa la New York în 2020 pentru fapte similare. După verdictul pronunţat la Los Angeles, el se confruntă cu alţi 24 de ani după gratii.

Investigaţiile de presă care au scos la iveală primele acuzaţii în 2017 au alimentat mişcarea #MeToo, care a inspirat mai multe femei să acuze public de comportament neadecvat bărbaţi influenţi de la Hollywood şi nu numai.

“Harvey Weinstein a distrus o parte din mine pentru totdeauna”, a reacţionat luni într-un comunicat prima victimă, căruia juraţii i-au dat pe deplin dreptate. Păstrându-şi identitatea secretă la fel ca celelalte reclamante, ea a afirmat că speră ca Weinstein să “nu mai vadă niciodată în viaţa lui exteriorul unei celule de închisoare”.

Citeşte şi: Premierul olandez își cere scuze pentru rolul jucat de Olanda în comerțul cu sclavi – Black News

În cadrul acestui nou proces, cele patru femei l-au acuzat pe fostul producător de la Hollywood că le-a forţat să întreţină relaţii sexuale în hoteluri din Beverly Hills şi Los Angeles, între 2004 şi 2013. O a cincea femeie a refuzat în cele din urmă să depună mărturie.

După săptămâni de audieri, adesea întrerupte de hohotele de plâns ale reclamantelor, acuzarea l-a descris pe Weinstein drept un “prădător”, a cărui influenţă la Hollywood – filmele pe care le-a produs au primit peste 330 de nominalizări la Oscar şi 81 de statuete – le-a împiedicat mult timp pe victime să vorbească de teama unor repercusiuni asupra carierei lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA Italia, Danemarca și Slovenia sunt trei selecționate care și-au asigurat prezența în optimile...

Continuă „nebunia”: PSG s-a răzgândit pentru a treia oară în privința înlocuitorului lui Kylian Mbappe

Continuă „nebunia”: PSG s-a răzgândit pentru a treia oară în privința înlocuitorului lui Kylian Mbappe PSG l-a pierdut pe Kylian Mbappe (25 de ani), căruia...

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C Meteorologii anunță pentru ziua de duminică, 30 iunie, cer predominant însorit...

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie

Evenimentele Zilei de 30 iunie în Istorie 30 iunie este a 181-a zi a calendarului gregorian și a 182-a zi în anii bisecți. Pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.