Hashim Thaci este pregătit să demisioneze din funcția de președinte în Kosovo

Publicat:

Preşedintele kosovar Hashim Thaci a declarat luni că va demisiona imediat dacă acuzaţiile de crime de război împotriva sa vor fi confirmate printr-o inculpare oficială, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dacă acuzaţiile sunt confirmate, îmi voi prezenta imediat demisia din funcţia de preşedinte şi voi înfrunta aceste acuzaţii”, a declarat Thaci într-un discurs către naţiune susţinut luni seară la Pristina.


Citește și: Procesul celor patru polițiști implicați în moartea lui George Floyd va începe în martie

În vârstă de 52 de ani, preşedintele kosovar a fost pus sub acuzare săptămâna trecută pentru crime de război în timpul conflictului cu Serbia (1998-1999) de către procurorii tribunalului special de la Haga. Hashim Thaci a fost în timpul conflictului unul dintre liderii gherilei separatiste, Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), care s-a luptat cu forţele sârbe.

Conform procedurii, acuzaţiile mai trebuie examinate de un judecător pentru a decide dacă le confirmă şi dacă preşedintele kosovar este astfel inculpat oficial.

“Nu voi înfrunta aceste acuzaţii din biroul meu” de preşedinte al Kosovo, a dat Thaci asigurări.

Citește și: SUA opresc exportul de armament sensibil în Hong Kong

Justiţia internaţională îi acuză pe Thaci, pe aliatul său politic Kadri Veseli şi pe alte persoane că sunt “responsabile de aproape 100 de crime”, de dispariţii forţate, de persecuţii şi de acte de tortură asupra sârbilor, romilor şi albanezilor din Kosovo.

Ultimul conflict din fosta Iugoslavie, războiul din Kosovo dintre forţele sârbe şi gherila separatistă kosovară albaneză a făcut peste 13.000 de morţi, majoritatea albanezi. El s-a încheiat când o campanie occidentală de bombardamente a constrâns forţele sârbe să se retragă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diana Șoșoacă, primul „live” din Parlamentul European: „Niciodată cu Ucraina

Diana Șoșoacă, primul „live” din Parlamentul European: „Niciodată cu Ucraina Diana Șoșoacă, proaspăt aleasă eurodeputat în Parlamentul European, a făcut marți prima transmisiune live pe...

Rusia intenționează să închidă granița în toamnă din cauza noului val de mobilizare

Rusia intenționează să închidă granița în toamnă din cauza noului val de mobilizare Guvernul rus dezvoltă un sistem pentru a împiedica potențialii recruți în armata...

Roberta Metsola a fost realeasă în funcţia de preşedinte al Parlamentului European

Roberta Metsola a fost realeasă în funcţia de preşedinte al Parlamentului European Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European (PPE), a fost aleasă...

Caniculă în Europa: temperaturi record în România, în Italia începe cea mai proastă săptămână

Caniculă în Europa: temperaturi record în România, în Italia începe cea mai proastă săptămână Valul de căldură arzător care lovește Europa continuă. În România, cod...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.