Hassan Rohani laudă Europa pentru adoptarea unui ”mare pas” în direcţia menţinerii relaţiilor de afaceri cu Iranul

Publicat:

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a lăudat miercuri Europa pentru adoptarea unui ”mare pas” în direcţia menţinerii relaţiilor de afaceri cu Iranul, după retragerea unilaterală a SUA din acordul internaţional privind programul nuclear al Teheranului încheiat în 2015 şi reimpunerea de noi sancţiuni împotriva Republicii Islamice, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o declaraţie la BBC, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a estimat de asemenea că sprijinul din partea Europei pentru menţinerea relaţiilor economice cu Iranul în faţa presiunii americane este ”mai bun decât se aştepta”.


Citește și : Un migrant a murit răpus de oboseală în Bulgaria

În mai, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat retragerea SUA din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri ale lumii, document ce are drept scop blocarea capabilităţilor nucleare ale Teheranului în schimbul ridicării unor sancţiuni şi a ordonat reimpunerea sancţiunilor americane suspendate în baza acordului.

În schimb, puterile europene s-au străduit să salveze acordul.

Uniunea Europeană a anunţat săptămâna trecută că un mecanism, intitulat Special Purpose Vehicle (SPV), ce are drept scop facilitarea comerţului cu Iranul, ar putea fi înfiinţat până în noiembrie.

”Pentru a menţine relaţii financiare şi monetare cu Iranul, Europa a creat un mecanism special… Europa a făcut un mare pas”, a declarat preşedintele Rohani, citat de agenţia de presă Tasnim.

Rohani, o persoană pragmatică ce a iniţiat acordul nuclear şi o scurtă perioadă de detensionare a relaţiilor dintre Teheran şi Washington, a afirmat că Administraţia Trump este ”extrem de furioasă” în legătură cu decizia Europei.

Diplomaţi europeni au descris propunerea privind SPV drept un mijloc de a crea un sistem de barter, similar celui folosit de către fosta URSS în timpul Războiului Rece, pentru a vinde petrol iranian contra bunuri europene, fără folosirea mijloacelor monetare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Qasemi, mecanismul propus de UE pentru a plăti Teheranului vânzările de petrol nu este un program ”petrol contra hrană’.

Citește și : Theresa May afirmă că preferă un Brexit fără acord, decât să accepte un acord care se aducă scindarea Marii Britanii

Consiliul de Securitate al ONU a iniţiat în 1996 programul ”petrol contra hrană’ care să-i permită Irakului să vândă suficient petrol pentru a plăti alimentele şi alte bunuri pentru populaţia sa, care suferea din cauza sancţiunilor stricte impuse de către ONU după primul război din Golf.

Reuters precizează că, miercuri, Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Statelor Unite ale Americii să se asigure că sancţiunile împotriva Iranului nu au un impact asupra ajutorului umanitar sau a securităţii aviaţiei civile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.