Hassan Rohani pleacă în China

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rohani urmează să participe la un summit internaţional, în iunie, în China, în prezenţa omologilor săi chinez şi rus, a anunţat luni Beijingul, în plin maraton diplomatic în vederea salvării acordului în dosarul nuclear iranian, ameninţat de recenta retragere americană, relatează AFP, potrivit news.ro.

Textul, încheiat în 2015 cu Teheranul, după un deceniu de tensiuni, este menit să garanteze natura strict paşnică a programului nuclear iranian. El a permis o ridicare progesivă a sancţiunilor economice impuse Iranului.


Citeşte şi: Un ministru israelian interzice deţinuţilor palestinieni să urmărească meciurile de la Cupa Mondială

China, Rusia şi Uniunea Europeană (UE), toate semnatre ale acordului, încearcă în prezent să-l menţină pe linia de plutire, după zgomotoasa retragere americană decisă de preşedintele Donald Trump la 8 mai. Statele Unite au anunţat totodată reintroducerea sancţiunilor impuse Republicii islamice.

Preşedintele Rohani se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping în marja summitului şefilor de stat din cadrul Organizaţiei Cooperării de la Shanghai (OCS), ogranizat pe 9 şi 10 iunie la Qingdao (est), a anunţat ministrul chinez de Externe Wang Yi.

Preşedintele rus Vladimir Putin va fi, de asemenea, prezent la summit, a precizat Wang.

Organizaţia Cooperării de la Shanghai este o organizaţie interguvernamentală regională din care fac parte opt ţări – foste republici sovietice din Asia Centrală, Rusia, China şi India. Iranul are statutul de stat observator.

Ministrul chinez de Externe nu a precizat dacă acordul în dosarul nuclear iranian se află pe ordinea de zi a summitului.

Însă China – primul partener comercial al Iranului şi unul dintre principalii cumpărători de ţiţei iranian – şi-a semnalat voinţa de a continua să coopereze cu Teheranul în pofida retragerii americane.

Citeşte şi: Trump pregăteşte terenul pentru întâlnirea cu Kim Jong Un

Întreprinderile chineze ar putea să-şi consolideze activităţile în Iran, în urma retragerii firmelor americane şi, probabil, a societăţilor europene ameninţate cu sancţiuni de către Washington.

UE, China şi Rusia doresc ca Iranul să rămână în acord. Teheranul a anunţat însă că aşteaptă măsuri concrete din partea europenilor pentru a decida dacă acordul poate să fie salvat. Iranul ameninţă că, în caz contrat, îşi va relansa programul de îmbogăţire a uraniului.

Preşedintele american Donald Trump reproşează acordului că este prea slab în partea nucleară şi că nu înglobează rachetele balistice ale teheranului şi nici intervenţiile directe sau indirecte în mai multe conflicte regionale, în Yemen şi în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968 Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara...

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.