X

Havuzurile din oraș vor fi puse în funcțiune începând cu 1 mai

Havuzurile din oraș vor fi puse în funcțiune începând cu 1 mai

Toate, cele 14 havuzuri funcționale din Chișinău sunt verificate, așa încât de sărbătorile pascale, acestea să fie puse în funcțiune, anunță municipalitatea.

Citește și: Doi procurori – soț și soție, ar fi ajuns în vizorul colegilor lor de la anticorupție

În prezent, specialiștii de la Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, cei ai preturilor și de la Direcția Generală Locativ-Comunală şi Amenajare, verifică echipamentele tehnice, cum ar fi pompele, robinetele și rețelele de distribuție și efectuează lucrări de amenajare și reparație a zonelor din preajmă, a fântânilor arteziene, acolo unde este cazul.

În centrul capitalei, verificări au avut loc la havuzul din Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare şi Sfânt” și la fântânile din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”.

Lucrări de profilaxie au fost făcute și la havuzul din Complexul memorial ,,Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Râșcani şi la Scara Cascadelor din Parcul ,,Valea Morilor”.

De asemenea, verificări au fost realizate și la havuzurile din parcurile ,,Șipca”, din str. N. Dimo,  ,,La Izvor” și ,,Alunelul”, din sectorul Buiucani, care au fost construite de la zero de Primăria Chișinău în ultimii trei ani.

Tags: havuz Chisinauhavuzuri ChisinauPrimăria municipiului Chișinău
Știrile zilei