X

Hawaii, asediată de turişti americani. Autoritățile studiază un plan de limitare a intrărilor

Autoritățile din Hawaii au ridicat restricţiile şi permit călătorilor americani complet vaccinaţi să treacă peste testele dinaintea călătoriei. Venirile în Maui s-au întors deja la nivelul pre-pandemic, iar companiile locale se luptă să satisfacă cererea bruscă, după multe luni de închidere, informează mediafax.

Autoritățile au apelat la companiile aeriene americane, solicitându-le să limiteze capacitatea privind pasagerii către Hawaii.

Citește și : Armata USA a părăsit Afganistanul după un război de 20 de ani

Oficialităţile locale au impus, de asemenea, o nouă taxă turistică, pentru a compensa impactul pandemiei asupra economiei locale.

În Oahu, autobuzele de turism şi maşinile de închiriat au revenit în forţă. „În timpul pandemiei, oamenii de aici şi-au dat seama cât de bine este să nu ai atât de mulţi turişti”, a declarat activistul KC Connors, care se întreabă: „Dacă Oahu este deja plin la această fază de redeschidere, ce se va întâmpla când se vor întoarce vizitatorii internaţionali?”.

În timp ce insulele se luptă să gestioneze nivelurile actuale de supraaglomerare turistică, Autoritatea pentru Turism din Hawaii dezvoltă „Planul de acţiune pentru gestionarea destinaţiilor din Oahu”.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

„Preocupările legate de Oahu sunt foarte asemănătoare cu cele ale celorlalte insule: sunt prea mulţi vizitatori. Încercăm să înţelegem ce putem face pentru a limita sosirile şi pentru a gestiona mai bine volumul de turişti”, a declarat directorul HTA, Caroline Anderson.

Tags: Caroline Andersohawaiioahuturisti
Categorii: Știrile zilei