X

HBO a lansat trailerul filmului “Brexit”

HBO a lansat trailerul filmului “Brexit”, în care joacă Benedict Cumberbatch, iar publicul nu este încântat de această idee, scrie nme.com, potrivit news.ro .

“Toată lumea ştie cine a câştigat, dar nu toată lumea ştie cum”, spune Cumberbatch la începutul trailerului.

Citește și : Partidul Laburist britanic vrea ca parlamentul să voteze acordul de Brexit înainte de Crăciun

Compania HBO a creat filmul împreună cu Channel 4. Cumberbatch îl interpretează pe Dominic Cummings, strategul din spatele echipei de campanie care a susuţinut votul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la referendumul din 2016.

Trailerul se axează pe felul în care au fost cheltuiţi peste 2,7 milioane de lire sterline în campania oficială pentru părăsirea UE, pe anunţuri adresa unor grupuri anume de persoane pe Facebook – în special persoane care nu au mai votat niciodată.

Campania “Vote Leave” a fost investigată de Comisia electorală privind neregulile de utilizare a fondurilor şi datelor.

Trailerul a stârnit critici pe Twitter, iar internauţii au scris că au crezut că este o glumă. “Oh, Dumnezeule, “Brexit cu Benedict Cumberbatch pentru HBO” pe care l-am crezut o glumă, de fapt e real?”, s-a întrebat o persoană.

“Am crezut că glumiţi cu toţii despre Brexit, cu Benedict Cumberbatch, dar se pare că este real”, a adăugat altcineva. “Dragă HBO, este un pic iresponsabil să lansezi un film dezastru când noi suntem în mijlocul unui alt dezastru! Salutări, Marea Britanie”, a fost un alt mesaj.

Citește și : Putin : Kremlinul ar trebui să joace un rol de prim-plan în rapul rus în loc să-l cenzureze

Criticul de film Donald Clarke ia apărarea filmului, scriind: “Din nou asta. Da, chiar contează că denunţi filmul HBO despre Brexit fără măcar să-l fi văzut (Dacă asta faci)”.

Premiera filmului va fi pe 19 ianuarie.

Tags: Benedict CumberbatchbrexitDominic CummingsfacebookfilmHBO
Categorii: Diaspora