X

Heiko Maas: Londra mai are încă multe puncte de “clarificat” după cererea sa de amânare a Brexitului

Ministrul german de externe Heiko Maas a declarat vineri că Londra mai are încă multe puncte de “clarificat” după cererea sa de amânare a ieşirii din Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Este o situaţie dificilă. Există încă multe chestiuni care trebuie clarificate la Londra”, le-a declarat el jurnaliştilor pe marginea unei reuniuni a şefilor diplomaţiilor din G7 de la Dinard, în nord-vestul Franţei.

Citește și : În Marea Britanie există ‘apetit nul’ pentru pentru organizarea de alegeri pentru Parlamentul European(Hunt)

Liderii celor 27 “îşi vor face o opinie privind chestiunea amânării şi a duratei sale” la summitul UE de miercuri de la Bruxelles, a adăugat el.

“Alegerile europene sunt un punct important (…) Nu trebuie să le ameninţăm legitimitatea în niciun mod”, a subliniat Heiko Maas.

“Este pentru noi esenţial ca ele să se deruleze în mod ordonat”, cu o “mare securitate în materie juridică”, a adăugat ministrul german de externe.

Premierul britanic Theresa May a cerut vineri amânarea Brexitului până la 30 iunie 2019, într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a sugerat, la rândul lui, o amânare “flexibilă” de până la 12 luni.

Citește și : Unele ONG-uri ar fi COMPLICE cu traficanții de migranți

În cele două cazuri, Marea Britanie ar putea ieşi din UE după alegerile europene prevăzute să aibă loc între 23 şi 26 mai şi ar fi deci obligată să participe la scrutinul pentru Parlamentul European.

Acest lucru nu este foarte convenabil pentru statele UE, în special pentru că 27 dintre cele 73 de locuri ale deputaţilor europeni din Marea Britanie au fost redistribuite altor ţări.

Tags: bruxellesDinardDonald TuskG7Heiko MaaslondraTheresa Mayuniunea europeana
Categorii: Diaspora