Heiko Maas păstrează poziţia fermă a UE: Londra trebuie să facă propuneri clare pentru Brexit

Publicat:

Marea Britanie trebuie să facă propuneri clare pentru Brexit pentru a evita ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord în data de 31 octombrie, a declarat luni ministrul german de Externe, Heiko Maas, conform Reuters şi mediafax.

Ministrul german a reiterat faptul că Guvernul Marii Britanii trebuie să clarifice mai întâi care este scopul său final.


Citeşte şi: Taifunul Faxai face ravagii în Japonia (VIDEO). Un om a murit la Tokyo!

„Parlamentul britanic a decis că dorește să prevină un Brexit fără acord, iar noi rămânem pregătiți pentru discuții”, a declarat Maas în cadrul unei conferințe în Berlin.

„Trebuie să facem o ieșire ordonată posibilă, ceea ce este preferabil, dar ca să se întâmple acest lucru avem nevoie de o decizie și propuneri din partea Londrei”, a adăugat ministrul de Externe german.

Membrii Camerei Lorzilor din Parlamentul de la Londra au adoptat vineri proiectul care evită ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără Acord, după ce acesta fusese adoptat miercuri și de Camera Comunelor. Cel mai probabil, documentul va fi promulgat luni de către regina Elizabeth.

Citește și : Rusia acuză Facebook şi Google că au distribuit reclame electorale în ziua alegerilor

Ulterior, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus convocarea alegerilor parlamentare anticipate în octombrie, în contextul impasului generat de hotărârea Camerei Comunelor privind evitarea producerii unui Brexit fără acord, dar propunerea a fost respinsă de parlamentarii din Camera Comunelor.

Boris Johnson, noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.