X

Heiko Maas pleacă în SUA să salveze Tratatul INF

Ministrul de externe german Heiko Maas urmează să înceapă miercuri o vizită de trei zile în Statele Unite având drept principal scop salvarea Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), acord de dezarmare nucleară semnat de SUA şi Rusia la sfârşitul perioadei Războiului Rece, relatează dpa, potrivit agerpres.

SUA şi NATO acuză Rusia de încălcarea acestui tratat prin dezvoltarea noii sale rachete de croazieră Novator 9M729, cunoscută şi sub numele de cod SSC-8. Moscova respinge acuzaţiile. Washingtonul a dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma prevederilor pactului, prin distrugerea noii rachete, avertizând că în caz contrar nu se va mai considera parte a acestui acord începând din data de 2 februarie.

Citește și: SUA negociază cu talibanii pacea din Afganistan

Tratatul INF – semnat de preşedintele american Ronald Reagan şi de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov – interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu raze de acţiune între 500 şi 5.500 km.

Şeful diplomaţiei germane i-a cerut săptămâna trecută la Moscova omologului său rus Serghei Lavrov să salveze acordul şi intenţionează să facă acelaşi lucru cu secretarul de stat american Mike Pompeo.

Citește și: Răpire misterioasă a unei octogenare în Austria

Germania îşi asumă un rol cu o mai mare responsabilitate la nivel internaţional în condiţiile în care deţine, de la 1 ianuarie, un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU timp de doi ani.

Heiko Maas va participa miercuri după-amiază la sediul ONU din New York la o conferinţă privind schimbările climatice.

Tags: germaniaHeiko MaasMike PompeoNovator 9M729SSC-8SUATratatul INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty)
Categorii: Diaspora