X

Heiko Maas pleacă în Turcia pentru a încerca detensionarea relațiilor turco-germane

Ministrul german de externe, Heiko Maas, se va deplasa în Turcia la începutul lui septembrie, înainte de o vizită importantă pe care preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, o va efectua la Berlin la sfârşitul aceleiaşi luni, au declarat surse pentru agenţia DPA, potrivit agerpres.

Vizita lui Maas în Turcia este prevăzută să aibă loc pe 5-6 septembrie şi va include întâlniri cu oficiali guvernamentali, precum şi marcarea împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Şcolii germane din Istanbul, potrivit surselor.

Citește și: Fosta preşedintă sud-coreeană a primit la recurs 25 de ani de închisoare

Deplasarea lui Maas la Istanbul, ce are loc pentru prima dată de la preluarea mandatului, este una dintr-o serie de vizite preconizate ale onor înalţi reprezentanţi guvernamentali în perspectiva călătoriei lui Erdogan la Berlin, programată pentru 28-29 septembrie. Erdogan se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel.

Ministerul german de Externe a refuzat să confirme vizita lui Maas în Turcia, precizând că nu poate oferi în avans informaţii despre planurile de călătorie ale ministrului de externe.

DPA notează că relaţiile germano-turce au devenit tensionate ca urmare a unei serii arestări după tentativa eşuată de puci din Turcia din iulie 2016.

Tags: Angela MerkelberlingermaniaHeiko MaasIstanbulRecep Tayyip Erdoganturcia
Categorii: Diaspora