X

Heinz-Christian Strache renunță la mandatul de europarlamentar

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, nu-şi va prelua mandatul în Parlamentul European, potrivit propriilor declaraţii făcute luni, el promiţând totodată să revină în politică imediat ce va descoperi cine i-a înregistrat pe ascuns în Ibiza (Spania) declaraţiile incriminatoare care au dus la demisia sa, luna trecută, transmite dpa, potrivit agerpres.

La jumătatea lunii mai, Strache a demisionat din funcţia de vicecancelar şi şef al Partidului Libertăţii (FPOe, extrema dreapta), ca urmare a publicării înregistrării video, în care el oferea contracte pentru infrastructură şi media unei femei ce pretindea că este nepoata unui oligarh rus, în schimbul unor fonduri pentru partidul său.

Citeşte şi: Pentagonul acuză Iranul că a tras într-o dronă americană

Însă la scurt timp după aceea, Strache a câştigat un mandat de europarlamentar. “Strache a luat decizia corectă. Consecinţele legale şi contextul înregistrării video din Ibiza trebuie clarificate”, a declarat luni noul şef al FPOe, Norbert Hofer, reacţionând la anunţul lui Strache.

Deşi Strache a depus o plângere penală împotriva persoanelor neidentificate care l-au filmat, el este la rândul său anchetat de procurorii anticorupţie din Austria.

Vezi şi: Accident grav de autocar. Cel puţin 18 oameni au murit! – FOTO

“Viaţa mea de om politic, care s-a axat întotdeauna pe Viena şi pe Austria, cu siguranţă nu s-a încheiat”, a declarat Strache. Decizia lui de a renunţa la mandatul de europarlamentar vine după ce FPOe a anunţat vineri că soţia lui, Philippa Strache, va fi numărul unu pe lista partidului pentru alegerile anticipate care urmează să aibă loc în Austria la sfârşitul lui septembrie, ceea ce îi garantează un mandat în camera inferioară a parlamentului de la Viena.

Tags: AustriaHeinz-Christian StracheIbizaNorbert HoferParlamentul EuropeanPartidul Libertatii din Austria (FPOe)Philippa Strache
Categorii: Diaspora