Helen Mirren a recitat o poezie ucraineană la un priveghi organizat la Londra – VIDEO

Publicat:

Actriţa britanică Helen Mirren a fost vizibil emoţionată în timp ce a recitat o poezie compusă de unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ucraineni, joi seară, la Londra, în cadrul unui priveghi organizat în Trafalgar Square pentru a marca împlinirea unui an de când Rusia a declanşat un război sângeros în Ucraina, informează site-ul cotidianului The Independent, potrivit agerpres.

Helen Mirren, o actriţă premiată cu Oscar, a lecturat versiunea în limba engleză a poeziei “Take Only What Is Most Important” (“Luaţi cu voi doar ceea ce este important”), scrisă de Serhyi Zhadan, considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori din literatura ucraineană contemporană.


Citeşte şi: Adunarea Generală a ONU cere retragerea Rusiei din Ucraina – Black News

Poezia lui Serhyi Zhadan, publicată în 2015 după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, abordează tematici precum războiul, ocupaţia şi moartea celor dragi.

“Paznici obosiţi la graniţe acoperite de zăpadă. Un poştaş cu sacul gol împuşcat mortal, un preot cu un zâmbet nefericit atârnat de coaste, liniştea unui cimitir, zgomotul unui post de comandă şi listele needitate ale morţilor. Atât de lungi, încât nu ai timp să verifici dacă propriul nume apare acolo”, a recitat actriţa Helen Mirren.

Vizibil emoţionată după ce a recitat această poezie “importantă” şi “puternică”, actriţa britanică s-a adresat persoanelor prezente în public: “Eu cred că vă veţi întoarce (în Ucraina – n.red.). Pace pentru Ucraina. Democraţie pentru Ucraina. Şi libertate pentru Ucraina!”, a adăugat Helen Mirren.

Sute de persoane, dintre care multe purtau pe umeri drapelul ucrainean în culorile galben şi albastru, au înfruntat vremea rece de la Londra şi au asistat la acest priveghi, organizat de ambasadele Statelor Unite şi Ucrainei în colaborare cu autorităţile britanice.

Pe un ecran uriaş a fost afişat mesajul “Slava Ukraini” (“Glorie Ucrainei”) – un salut naţional care a devenit cunoscut şi ca strigăt de luptă folosit împotriva armatei ruse.

Spectatorii au fredonat alături de artista Jamala Bird, care a interpretat un cântec ucrainean. O trupă pop-rock ucraineană, Antytila, a participat la eveniment prin intermediul unui video link, acompaniată de o trupă de dansatori care au susţinut o reprezentaţie artistică în Trafalgar Square.

Parlamentul Regatului Unit a ţinut un minut de reculegere vineri dimineaţă la ora locală 11:00 pentru ucrainenii care s-au sacrificat dându-şi viaţa pentru apărarea ţării lor şi a libertăţii.

Citeşte şi: Zelenski recunoaşte că situaţia militară din sudul Ucrainei este destul de periculoasă – Black News

Omagii aduse rezistenţei ucrainenilor în faţa agresiunii ruse au fost organizate în întreaga lume, inclusiv în Franţa, unde Turnul Eiffel din Paris se numără printre monumentele publice iluminate în culorile drapelului Ucrainei.

Ucrainenii vor organiza vineri, când se împlineşte exact un an de la declanşarea războiului, o serie de comemorări, priveghiuri şi alte evenimente dedicate zecilor de mii de compatrioţi ucişi – un bilanţ care continuă să crească în contextul în care luptele fac ravagii în Ucraina, în special în estul ţării. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România Înainte de summitul Alianței Nord Atlantice (NATO) de la Washington (9 - 11 iulie), Înaltul...

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite spune că misiunea sa se apropie de sfârşit

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite spune că misiunea sa se apropie de sfârşit Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, a declarat că misiunea sa...

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară Un angajat al unei ferme de lapte din Colorado a devenit a cincea persoană din Statele...

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson Volodimir Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu prezentatorului conservator american...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.