X

Hermes vrea să majoreze preţurile în contextul exploziei vânzărilor

Grupul Hermes, producătorul genţilor Birkin, care se comercializează la un preţ de peste 10.000 de dolari bucata, a anunţat joi că urmează să majoreze preţurile cu 5% până la 10% în 2023, o majorare superioară celor adoptate în ultimii ani, în condiţiile în care vânzările grupului au înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La fel ca şi rivalul LVMH, proprietarul mărcii Louis Vuitton, Hermes a dezminţit temerile că boom-ul înregistrat de industria de lux post pandemie ar putea să înceteze din cauza apropiatei recesiuni, în condiţiile în care cumpărătorii americani au profitat de întărirea dolarului în Europa iar piaţa din China şi-a revenit puternic.

Citeşte şi: Putin a decretat legea marţială în cele patru provincii ucrainene anexate – Black News

“Probabil că vom majora preţurile cu 5% până la 10%”, a declarat joi vicepreşedintele financiar de la Hermes, Eric du Halgouet, adăugând că această majorare este cauzată de creşterea costurilor cu mâna de lucru şi fluctuaţiile valutare.

Hermes a majorat deja preţurile cu aproximativ 4% în acest an şi cu o medie de 1,5%-2% în anii anteriori.

Separat, Hermes a anunţat că în perioada iulie-septembrie a realizat o cifră de afaceri de 3,14 miliarde de euro, în creştere cu 24,3% la un curs de schimb constant şi dublu faţă de creşterea de 12% prognozată de analiştii de la UBS.

Citește și: Menținerea la putere a lui Vladimir Putin e sigură deocamdată, dar riscurile se amplifică

“Vânzările în China şi-au revenit puternic, în pofida restricţiilor temporare introduse ca urmare a măsurilor sanitare în Macao, Chengdu şi Dalian, în lunile iulie şi august”, a informat Hermes într-un comunicat de presă. Grupul a adăugat că veniturile totale în regiunea Asia-Pacific, exceptând Japonia, au crescut cu 34% în trimestrul al treilea.

Aceste rezultate sunt o nouă dovadă că producătorii de articole de lux rămân în mare parte imuni la diminuarea cheltuielilor care afectează alţi retaileri şi companiile producătoare de bunuri de consum în contextul agravării crizei costului vieţii. 

Tags: BirkinChengduDalianEric du HalgouetHermesJaponiaMacao
Categorii: Social