Hibatullah Akhundzada, liderul suprem al talibanilor, cere noului guvern afgan să vegheze la respectarea legii islamice sharia

Publicat:

Liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a cerut marţi noului guvern afgan să vegheze la respectarea legii islamice sharia, în primul său mesaj transmis după preluarea puterii de către islamişti, acum trei săptămâni, relatează AFP, potrivit agerpres

“Îi asigur pe toţi concetăţenii noştri că guvernanţii vor munci din greu pentru a asigura respectarea regulilor islamice şi a shariei în ţară”, a declarat acesta, într-un comunicat făcut public în engleză.


Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Liderul talibanilor, care nu a apărut în public de foarte mult timp şi care de altfel apare foarte rar în public, a mai adăugat că noul guvern de la Kabul va face astfel încât în ţară să se instaleze o “pace, prosperitate şi o dezvoltare durabile”.

El îşi mai îndeamnă compatrioţii să nu plece din ţară, asigurând că regimul taliban “nu are nicio problemă cu nimeni”, aceasta în condiţiile în care peste 120.000 de afgani s-au exilat în ultimele săptămâni de teama talibanilor.

Lungul său mesaj mai evocă şi “relaţii puternice şi sănătoase cu vecinii Afganistanului şi cu toate celelalte state”, subliniind totodată că regimul său va lua “măsuri puternice şi eficace pentru protejarea drepturilor omului”.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

Liderul taliban subliniază şi importanţa dezvoltării educaţiei, care este potrivit lui “una din principalele necesităţi ale ţării”, şi asigură că “toţi diplomaţii străini, ambasade, consulate, organizaţii, investitori nu vor avea nicio problemă” în Afganistan.

Hibatullah Akhundzada, numit în fruntea talibanilor în mai 2016, a fost până atunci necunoscut marelui public şi nu transmite mesaje decât foarte rar, în cursul unor sărbători islamice. La finele lui august, mişcarea sa a indicat că acesta se află la Kandahar şi că va apărea “în scurt timp în public”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.