Hillary Clinton: Julian Assange trebuie să răspundă pentru ce a făcut

Publicat:

Fosta candidată democrată la alegerile prezidenţiale americane Hillary Clinton a declarat joi că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat la Londra, “trebuie să răspundă pentru ce a făcut”, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Printr-o decizie controversată, site-ul a publicat email-uri ale Partidului Democrat, piratate de guvernul rus, care au afectat imaginea lui Hillary Clinton în timp alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016.


Citește și : UE cere armatei sudaneze un transfer ‘rapid’ al puterii către un guvern civil de tranziţie

Arestarea lui Assange, cetăţean australian în vârstă de 47 de ani, care stătea de şapte ani în ambasada Ecuadorului din Londra, s-a produs după ce Quito i-a revocat statutul de azilant.

Poliţia Metropolitană din Londra a precizat că Assange a fost arestat pentru că nu s-a predat unui mandat de reţinere din 2010 în legătură cu acuzaţii de agresiuni sexuale în Suedia, care au fost apoi retrase. La câteva ore după ce a fost arestat, el a fost declarat vinovat de încălcarea condiţiilor eliberării pe cauţiune în legătură cu acest caz.

El a fost apoi arestat şi pe baza unei solicitări de extrădare din partea SUA sub acuzaţia de complicitate cu fostul analist american de informaţii militare Chelsea Manning pentru scurgerea unei serii de materiale clasificate în 2010.

“Este clar din acuzare că (arestarea) are legătură cu sprijinul oferit în piratarea unui calculator militar pentru a fura informaţii de la guvernul Statelor Unite”, a declarat Hillary Clinton.

“Voi aştepta şi voi vedea ce se va întâmpla cu acuzaţiile şi cum avansează, însă s-a sustras cauţiunii în Marea Britanie, iar Suedia are acele acuzaţii care au fost abandonate”, a spus fosta şefă a diplomaţiei americane la un eveniment la Beacon Theater din New York unde participa alături de soţul său, fostul preşedinte Bill Clinton.

“Ideea de bază este că trebuie să răspundă pentru ce a făcut, cel puţin pentru ceea ce a fost inculpat”, a adăugat ea.

Citește și : Donald Trump evocă posibilitatea unui al treilea summit cu Kim Jong Un

Assange urmează să compară din nou în faţa instanţei la 2 mai pentru o audiere în privinţa solicitării de extrădare din partea SUA.

Fostul analist Chelsea Manning a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru scurgere de documente, inclusiv telegrame şi înregistrări video militare ale Departamentul de Stat, către WikiLeaks, pentru a atrage atenţia opiniei publice faţă de războaiele din Irak ŞI Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi minori ar putea ajunge după gratii după ce au furat un telefon mobil

Doi minori ar putea ajunge după gratii după ce au furat un telefon mobil Doi minori de 15 și 16 ani din mun. Chișinău și...

Hezbollah afirmă că a ucis soldaţi israelieni în sudul Libanului ca răspuns la invazie

Hezbollah afirmă că a ucis soldaţi israelieni în sudul Libanului ca răspuns la invazie Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat vineri că a lansat obuze...

Alertă meteo în Moldova! Sunt preconizate ploi puternice

Alertă meteo în Moldova! Sunt preconizate ploi puternice Atenție! Se strică vremea. A fost emisă alertă Cod galben de instabilitate atmosferică. Citește și: Război electoral la...

Parlamentul European trimite o misiune de monitorizare a alegerilor din R.Moldova

Parlamentul European trimite o misiune de monitorizare a alegerilor din R.Moldova Parlamentul European, care urmează să voteze săptămâna viitoare o rezoluție privind reziliența Republicii Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.