X

H&M dă vina pe vreme pentru vânzările slabe din al doilea trimestru

Retailerul suedez de îmbrăcăminte Hennes & Mauritz AB (H&M) a raportat joi o creştere a vânzărilor sub aşteptări în al doilea trimestru, grupul precizând că vremea friguroasă a dus la diminuarea cererii pe pieţele importante, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În perioada aprilie-iunie 2023, vânzările nete ale H&M au crescut cu 6% până la 57,62 miliarde de coroane (5,36 miliarde de dolari), sub estimările analiştilor care mizau pe o creştere de 7%.

Citeşte şi:‘Doppelganger’, campania rusă de dezinformare denunțată de Franța – Black News

“Vânzările din trimestrul al doilea au fost afectate de condiţiile meteo nefavorabile, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de pe mai multe mari pieţe ale grupului” a precizat H&M într-un comunicat de presă.

Creşterea modestă a vânzărilor riscă să agraveze o acumulare a stocurilor care afectează H&M de mai mult de şase ani, şi pune sub semnul întrebării obiectivul directorului general Helena Helmersson de a dubla vânzările până în 2030.

Citeşte şi: Presa liberă a Moldovei nu reprezintă tabloul roz imaginat de Bruxelles – Black News

Comparativ, rivalul Zara, a fost mai puţin afectat de evoluţiile meteo nefavorabile. Grupul spaniol a raportat săptămâna trecută o creştere de 13% a vânzărilor în perioada februarie-aprilie şi un avans de 16% în luna mai.

Grupul suedez Hennes & Mauritz are şapte branduri: H&M, COS & Other Stories, Monki, Weekday, Arket şi H&M Home. Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia. 

Tags: Helena HelmerssonHennes & Mauritz AB (H&M)
Categorii: MeteoȘtirile zilei