Hoarda mongolă de la gurile Dunării

Puțini știu că micul orășel Isaccea din județul Tulcea a fost capitala unui stat mongol care domina politic întreg spațiul balcanic la sfârșitul secolului al XIII-lea. Este vorba de hanatul lui Nogai Khan, a cărui poveste pare demnă de Urzeala Tronurilor.

În prima jumătate a secolului al-XIII-lea, când Europa credea că invaziile asiatice sunt de domeniul trecutului, un nou val de teroare vine din stepele reci ale Estului. Mongolii, urmașii lui Ginghis Han, cu armata lor enormă, au făcut să se cutremure din răsputeri regatele Ungariei și Poloniei medievale, au slăbit dominația Imperiului Bizantin în Marea Neagră și a eliminat micul stat rus din jurul Kievului, stopând pentru sute de ani orice tendință de coagulare a unui stat creștin puternic în stepele Rusiei, potrivit historia.ro.

Hoarda de Aur și ascensiunea lui Nogai

După fărâmițarea uriașului imperiu mongol, unul dintre statele moștenitoare ale acestuia, Hoarda de Aur, urma să înflorească în vestul teritoriului, pe o porțiune care se întindea de la Marea Caspică la munții Carpați. Din punct de vedere al ideologiei sale politice, Hoarda nu a fost de la început un stat independent, liderii săi fiind tributari marelui han al imperiului mongol. Dar începând cu domnia lui Berke (1257-1266), primul lider al Hoardei de Aur trecut la Islam, mongolii de la nordul Mării Negre se bucură de independență.

Hanul era în mod normal puterea supremă care se supunea numai lui „yasa”, sau legea lui Ginghis Han și, mai târziu, Shariei. În practică însă, această putere depindea de marii vasali, cunoscuți drept „emiri”, și ei membrii ai casei lui Ginghis Han, dar de origine mai puțin nobilă. Aceștia erau de obicei căpetenii ai unor diviziuni teritoriale mai mici din cadrul hoardei puteau accede la o putere mai mare. În teritoriul marilor lor fiefuri, acești vasali sau emiri erau complet independenți. Așa a fost posibilă ascensiunea unuia dintre cei mai ambițioși emiri ai hoardei de Aur, Nogai (d.1299).

 

Numit și Kara Nogai, sau Nogai Isa, era un militar desăvârșit, un strateg inteligent și, nu în ultimul rând, un diplomat deosebit de abil. Urmaș al marelui Ginghis Khan dintr-o ramură considerată ilegitimă a acestei familii, el a intrat pe scena politică după ce s-a afirmat la curtea lui Berke, primul han musulman al hoardei. S-a remarcat prin vitejie și inteligență în luptele din Caucaz din 1262-1266 împotriva statului mongol inamic, Ilkhanat. Nogai și-a pierdut astfel un ochi, dar s-a acoperit de glorie, în timp ce hanul Berke a decedat în luptă. Categoric, la această dată influența lui Nogai era deja notabilă, mai ales că hanul îi dăduse în administrație o porțiune însemnată de la granița imperiului, în Dobrogea de astăzi.

Crearea unei mărci de frontieră în extremitatea sud-vestică a Hoardei de Aur avea ca scop nu doar securizarea zonei, dar și stabilirea unor noi relații între hanat și statele creștine din peninsula Balcanică. Nogai și-a asumat cât se poate mai bine acest rol, mai ales că ascensiunea sa s-a produs în perioada imediat următoare recuceririi Constantinopolului de către bizantini după ce fusese răpit de cruciați. Bizanțul dorea să își restabilească dominația în Balcani și încerca să se folosească de conflictele dintre mongoli. Astfel, Nogai devine un executant al politicii curții din Sarai în ceea ce privește relațiile cu Bizanțul.

Nogai a făcut pasul decisiv în politică în timpul domniei hanului Tuda Mongke (1280-1287). Atunci ar fi avut loc împărțirea puterii între mai multe facțiuni din statul tătar, mai ales pentru că noul han nu părea a fi chiar o mână de fier, fiind mult mai atras de misticismul islamic și devenind o persoană foarte pioasă. Așadar, în 1284 îl vedem pe Nogai conducând armatele mongole și începând raiduri asupra centrului Europei. În 1285, împreună cu nepotul hanului,Talabugha, atacă Ungaria. Creează mari daune cetăților din Transilvania, mai ales Brașov, Bistrița și Reghin, cu toate că au fost puternic încetiniți de noile fortificații construite de către regii ungari în orașele de graniță ale regatului lor.

Ca urmare a succeselor militare, influența lui Nogai asupra hanului și asupra statului tătar în general a crescut foarte mult. Însă Tuda Mongke decide să se retragă în credință și îi cedează titlul de han nepotului său Tolebugha (1287-1291), despre care Nogai credea că este favorabil intereselor proprii. Dar acesta își dă seama că emirul în cauză începe să îi submineze puterea, iar imaginea sa de han atotputernic are de suferit. După alte raiduri în centrul Europei conduse în forță de Nogai, au apărut disensiuni între han și puternicul său subaltern cu care era deja nevoit să împartă prerogativele domniei. Însă Tolebugha nu poate face nimic și este asasinat ca urmare a unui complot al lui Nogai în 1291, iar în locul său este numit han nepotul lui Nogai, Tokta (1291-1312).

Acest act decisiv a făcut ca negustorii venețieni și genovezi care făceau comerț în nordul Mării Negre să îl considere pe Nogai liderul de drept al Hoardei de Aur. O dovadă este hotărârea senatului venețian datată în 10 aprilie 1291 de a trimite un sol în scopuri diplomatice, nu la hanul Tokta, ci „ad imperatorem Noqa” adică la „împăratul Nogai”.

Hanul Tokta a fost creația personală a lui Nogai, prin care acesta din urmă devenise forța supremă în stat. O dovadă relevantă a acestei dominații este o scrisoare pe care soția lui Nogai i-o trimite lui Tokta, redată de cronicarul arab al-Nuwari:

Tatăl tău îți trimite salutări și îți spune că pe drumul său au mai rămas câțiva mărăcini pe care trebuie să-i scoți.

Era vorba despre o listă întreagă de emiri și nobili care se pronunțaseră împotriva lui Nogai la numirea lui Tokta ca han. Drept urmare, Tokta i-a adunat pe toți și i-a masacrat imediat, conform ordinelor protectorului său.

Dar tutela, din ce în ce mai apăsătoare, nu putea fi suportată la nesfâșiat. Hanul de pe Volga a renunțat, pe la 1298 să mai recunoască raportul de subordonare față de emirul de la Dunăre. Astfel, cel supranumit „făcătorul de hani” trebuia să țină piept propriei sale creații care se răzvrătea. După lupte crâncene petrecute pe malul Nistrului, granița dintre teritoriul lui Nogai și cel al lui Tokta, bătrânul emir este capturat și ucis, iar fiii săi reușesc să fugă.

Hanatul de la Isaccea și dominația asupra Balcanilor

Deși a depășit în mod incontestabil puterea hanilor sub care s-a aflat, Nogai nu și-a permis niciodată să se autointituleze „han” al întregului ținut, nici măcar în timpul războiului său personal cu hanul Tokta. Motivul a fost faptul că principiul legitimității era prea puternic ancorat în conștiința mongolilor pentru a fi încălcat, orice abatere de la regulă putând sfârși doar prin uciderea hanului autoproclamat. El s-a străduit doar să se impună hanului de pe Volga ca „tată” și astfel a găsit soluția pentru marele său interes: păstrând aparența legalității, el a fost forța supremă în statul mongol, hanul de facto al marii Hoarde de Aur.

This post was last modified on 28/03/2025 13:16 13:16

Tags: DunăriigurileHoardamongolă
Cultură și Media