Holeră la granițele României. Primul caz de infectare, după mai bine de 100 de ani

Publicat:

Holeră la granițele României. Primul caz de infectare, după mai bine de 100 de ani

Un caz de holeră a fost confirmat în Bulgaria, fapt ce marchează primul astfel de caz în țara vecină din ultimii 103 ani. Pacientul este un cetățean indian de 23 de ani care a călătorit recent în New Delhi, stând acolo din 13 august până pe 2 septembrie, conform informațiilor transmise de ministerul Sănătății bulgar, citat de agenția bulgară Novinite.

Pacientul a fost izolat de autoritățile bulgare într-o cameră privată dintr-un laborator special. Bărbatul a început să aibă simptome de diaree acută începând din 3 septembrie, la o zi după revenirea în Bulgaria, potrivit stiripesurse.


Citește și: Maia Sandu vrea ca familiile moldovenilor să rămână în ţară

Un test de laborator a confirmat diagnosticul de holeră. O altă persoană care a stat în apropierea pacientului a fost și ea carantinată ca precauție. Contacul a fost testat negativ, însă, și îi sunt administrate antibiotice preventiv.

Investigația epidemiologică nu a dezvăluit existența vreunui alt contact, iar pacientul nu a vizitat locuri publice sau restaurante câtă vreme s-a aflat în Bulgaria. Alte măsuri au fost implementate la spital pentru a preveni răspândirea bolii.

Holera este o boală extrem de infecțioasă și este provocată de consumarea de alimente sau apă contaminate. Poate provoca probleme gastro-intestinale, deshidratare și are o rată a mortalității crescută.

Citește și: România, cel mai mare exportator de cereale din UE în primele luni ale sezonului 2024/25

Istoric, holera a fost răspândită puternic în India, râul Gange fiind o sursă principală de infectare. Boala s-a răspândit la nivel global la începutul secolului al XX-lea, provocând mai mutle pandemii.

În Bulgaria, holera a reprezentat o problemă serioasă de sănătate publică până la începutul anilor ’20. Ultima epidemie gravă s-a produs între 1914 și 1918, în timpul Primului Război Mondial, iar un ultim caz a mai fost detectat în 1921.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fostul primar din Sadova, Călărași și soția sa, găsiți fără suflare în beciul casei

Fostul primar din Sadova, Călărași și soția sa, găsiți fără suflare în beciul casei Fostul primar din Sadova, raionul Călărași, Vladimir Susarenco și soția sa...

Biden, hotărât să-şi folosească restul mandatului pentru a consolida Ucraina și se va întâlni cu Zelenski la Adunarea Generală a ONU

Biden, hotărât să-şi folosească restul mandatului pentru a consolida Ucraina și se va întâlni cu Zelenski la Adunarea Generală a ONU Preşedintele american Joe Biden...

Doliu la IGP. Un ofițer superior de investigații a decedat din cauza unei boli incurabile

Doliu la IGP. Un ofițer superior de investigații a decedat din cauza unei boli incurabile Poliția Națională anunță cu profund regret pierderea colegei noastre -...

Fiul lui Osama bin Laden, Hamza, ar fi supraviețuit atacului SUA și conduce Al-Qaida din Afganistan

Fiul lui Osama bin Laden, Hamza, ar fi supraviețuit atacului SUA și conduce Al-Qaida din Afganistan Noi rapoarte de informații arată că, înainte de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.