Hong Kong impune vaccinarea OBLIGATORIE pentru funcţionari, profesori şi personalul de îngrijire

Publicat:

Funcţionarii, profesorii şi personalul de îngrijire din Hong Kong vor trebui să se vaccineze împotriva maladiei COVID-19 sau să se testeze de două ori pe săptămână pe cheltuiala lor, a anunţat luni şefa executivului local, citată de AFP, potrivit agerpres.

Hong Kong este unul dintre puţinele teritorii din lume care dispun de un număr suficient de doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru întreaga populaţie locală, care a rămas totuşi destul de reticentă faţă de vaccinare.


Citeşte şi: Noi arestări după tentativa de lovitură de stat din Madagascar – Black News

La şase luni după lansarea campaniei de vaccinare, doar 36% dintre cei 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong au fost vaccinaţi cu schemă completă şi 48% dintre ei au primit cel puţin o primă doză a unui vaccin anti-COVID-19.

Numărul infectărilor a rămas până în prezent la un nivel destul de redus, în contextul în care intrarea în Hong Kong este aproape complet interzisă pentru persoanele non-rezidente de aproape 18 luni.

Orice turist venit din străinătate trebuie să se autoizoleze într-un hotel specializat, într-o carantină care poate să ajungă până la trei săptămâni.

Luni, şefa executivului local, Carrie Lam, a anunţat măsuri ce vizează creşterea ratei de vaccinare, după ce a decis că vaccinurile anti-COVID-19 vor deveni obligatorii pentru patru sectoare de activitate: funcţionarii, personalul medical, angajaţii din azilurile pentru vârstnici şi profesorii.

Ratele de vaccinare din aceste sectoare variază de la 70% pentru funcţionari la 47% pentru profesori.

“Sunt multe lucruri de îmbunătăţit”, a subliniat Carrie Lam.

Persoanele care nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19 vor trebui să se testeze pe cheltuiala lor de două ori pe săptămână, cu excepţia situaţiilor în care ele prezintă un aviz medical ce atestă contraindicaţii la vaccinare.

“Dacă oamenii refuză să se vaccineze din alte motive decât cele medicale, nu cred că un guvern responsabil ar trebui să tolereze acest lucru”, a adăugat Carrie Lam.

Până în prezent, măsurile luate în Hong Kong pentru a lupta împotriva răspândirii noului coronavirus au permis autorităţilor locale să limiteze numărul cazurilor de COVID-19 la circa 12.000, iar cel al deceselor asociate acestei maladii la aproximativ 200.

Niciun caz de contaminare locală nu a fost înregistrat în Hong Kong de peste 50 de zile.

Această strategie de “zero COVID-19” are însă consecinţe economice uriaşe pentru Hong Kong, un important centru financiar din Asia.

Neîncrederea populaţiei faţă de Guvernul din Hong Kong, în contextul în care autorităţile locale desfăşoară o amplă campanie de reprimare a disidenţilor, a accentuat rata slabă de aderare a rezidenţilor la vaccinare.

Până în prezent, Carrie Lam a exclus ipoteza potrivit căreia vaccinarea va deveni obligatorie.

Citeşte şi: ATAC terorist în Niger! 15 militari au fost ucişi şi alţi şase sunt ‘daţi dispăruţi’ – Black News

Relaţiile guvernului cu unele dintre sectoarele vizate de anunţul de luni sunt complicate.

Obligativitatea vaccinării pentru profesori intervine la două zile după ce Guvernul a anunţat că va rupe orice discuţii cu cel mai mare sindicat din învăţământ, pentru că membrii acestuia susţin mişcarea pro-democraţie.

Profesorii din Hong Kong au jucat un rol cheie în 2019 în timpul amplelor proteste organizate de mişcarea locală pro-democraţie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.