X

Hong Kong pregăteşte ridicarea treptată a restricţiilor

Regiunea Hong Kong va relaxa unele restricţii de la 1 aprilie, pe fondul scăderii substanţiale a numărului cazurilor de COVID-19, a anunţat luni guvernul local, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Astfel, de la 1 aprilie vor fi redeschise piscinele şi plajele, iar adunările religioase vor putea fi reluate la o capacitate maximă de 30%.

Citeşte şi: Cazurile de COVID au scăzut după ce Texasul a redeschis complet afacerile şi a renunţat la mască

În cazul cinematografelor şi al parcurilor tematice, capacitatea maximă admisă va fi ridicată de la 50% la 75%. Barurile şi cluburile de karaoke vor rămâne închise.

Perioada de carantină pentru călătorii sosiţi din ţări cu risc scăzut şi mediu, precum Singapore, Australia şi Noua Zeelandă, va fi redusă de la 21 de zile la 14 zile. Persoanele care vin din ţări ca Brazilia, Africa de Sud, Regatul Unit şi Irlanda vor intra în carantină pentru 21 de zile.

În ultimele două zile, în Hong Kong nu s-a înregistrat niciun caz de transmitere locală a COVID-19.

Citeşte şi: Olandezii s-au supărat pe presă şi i-au atacat pe jurnaliştii care relatau despre înghesuiala din biserici

Secretarul pentru sănătate şi alimentaţie din Hong Kong, Sophia Chan, a declarat că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a scăzut substanţial, ceea ce le oferă autorităţilor posibilitatea de a relaxa unele restricţii. ”Dorim să ţinem sub control epidemia şi nu să anulăm eforturile pe care le-am făcut. Trebuie să impunem în continuare măsuri drastice”, a spus Chan.

Ea a adăugat că de la finalul lunii aprilie autorităţile hong-kongheze vor repatria persoanele rămase blocate pe teritoriul britanic după ce în decembrie Hong Kong a interzis zborurile dinspre Regatul Unit.

Tags: coronaviruscovid-19hong kongrestricțiiSophia Chan
Categorii: Știrile zilei