X

Hong Kong se confruntă cu o criză de hârtie igienică

Locuitorii din Hong Kong s-au confruntat în ultimele zile cu un deficit de măşti medicale necesare pentru a se proteja de epidemia de coronavirus însă acum ar putea să se confrunte cu o problemă mult mai gravă, lipsa de hârtie igienică, informează Bloomberg, potrivit agerpres.

Sulurile de hârtie igienică nu erau disponibile miercuri seară în mai multe supermarketuri din oraş după ce pe reţelele de social media au circulat postări care arătau rafturi goale şi cumpărători care stăteau la coadă în încercarea de a cumpăra hârtie igienică. Aceasta este ultima criză cu care se confruntă un oraş care încearcă să se izoleze de China continentală şi să împiedice răspândirea coronavirusului.

Citește și : SUA suspendă un program secret cu Turcia care implica utilizarea dronelor militare

Deocamdată nu este clar care este cauza acestei crize de hârtie igienică însă pe reţelele de social media circulă zvonuri referitoare la posibile întârzieri apărute în lanţurile de aprovizionare din China continentală.

Un jurnalist de la Bloomberg care a vizitat opt supermarketuri din principalul district financiar din Hong Kong nu a găsit hârtie igienică la niciunul dintre aceste magazine.

Citește și : Australia ia în considerare trimiterea cetățenilor evacuați din Wuhan în tabere miniere izolate

Doi tineri stăteau lângă un supermarket din cartierul Sheung Wan încercând să găsească o soluţie la criza de hârtie igienică. “Am fost la cinci magazine şi nu am găsit hârtie igienică. Avem nişte şerveţele umede dar nu se ştie niciodată. Mai bine să fii precaut decât să îţi pară rău”, spune Lok Gork, 30 de ani, un designer care trăieşte în Hong Kong.

Tags: Chinacoronavirushârtie igienicăhong kongmăşti medicale
Categorii: Știrile zilei