Hong Kongul îşi consolidează legea securităţii naţionale

Publicat:

Hong Kongul va prevedea o serie de noi infracţiuni pentru a întări legea asupra securităţii naţionale, text draconic impus anul trecut de Beijing pentru a reduce la tăcere disidenţa din acest oraş, a confirmat marţi un înalt funcţionar, informează AFP, potrivit agerpres.

Chris Tang, fost responsabil al poliţiei devenit ministru al securităţii, a declarat că autorităţile au început să lucreze asupra unei noi legislaţii ce va defini noile delicte de securitate naţională. “Sperăm să terminăm în timpul viitoarei legislaturi şi vom consulta populaţia”, a declarat el pentru publicaţia pro-Beijing Ta Kung Pao, într-un articol publicat marţi pe prima pagină, fără a prezenţa un calendar mai precis.


Citeşte şi: Opoziţia lui Jonas Gahr Store câştigă alegerile în Norvegia – Black News

Într-un interviu acordat Sing Tao Daily, alt mijloc de informare în masă pro-Beijing, Chris Tang a declarat că responsabilii din Hong Kong analizează procesele în curs pentru încălcarea securităţii naţionale pentru a ghida procesul de reflecţie.

“Nu am acordat multă atenţie în trecut activităţilor de spionaj şi acum studiem ce trebuie legiferat”, a spus el.

Anul trecut, China a impus la Hong Kong o amplă lege asupra securităţii naţionale ca răspuns la manifestaţiile pro-democraţie uriaşe şi adesea violente. Această lege vizează orice act considerat drept subversiune, secesiune, terorism sau înţelegere secretă cu forţe străine.

Elaborată într-un mod foarte vag, ea stipulează de asemenea drept ilegală exprimarea oricărei forme de opoziţie, remodelând peisajul juridic al unui teritoriu considerat altădată un bastion al libertăţilor.

Potrivit lui Chris Tang, această nouă lege asupra securităţii se va inspira din articolul 23 al Legii Fundamentale, text ce serveşte drept mini-Constituţie pentru Hong Kong, oraş teoretic semiautonom.

O primă tentativă în acest sens a suscitat manifestaţii uriaşe în 2003, o parte din populaţie atenţionând asupra regresului libertăţilor. Acest proiect de lege a fost abandonat.

Citeşte şi: Joe Biden va ţine un discurs în faţa Adunării Generale a ONU – Black News

Hong Kongul îşi va reînnoi în decembrie Consiliul Legislativ (Legco), în cadrul unui nou sistem electoral impus de Beijing. Mai puţin de un sfert dintre locurile în Legco vor fi alese prin vot direct şi vor putea candida doar cei consideraţi “patrioţi”.

Crimele împotriva securităţii naţionale sunt pasibile de o pedeapsă cu închisoare pe viaţă şi majoritatea acestor acuzaţi nu sunt eliberaţi sub cauţiune înainte de proces.

Mai mult de 60 de persoane au fost inculpate în virtutea legii asupra securităţii naţionale şi peste 140 au fost arestaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.