Horticultorii spun că sunt afectați de majorarea prețului la carburanți, fapt care s-ar putea răsfrânge și asupra prețului fructelor. De la începutul lunii martie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 8 lei și 44 de bani. Cei care exportă fructe în Marea Britanie ar trebui să scoată din buzunar cu 1000 de euro mai mult per camion.
Membrii Asociației Moldova Fruct susțin că sunt puține canale de achiziție a motorinei angro, iar aceasta nu poate fi procurată în cantități foarte mari. Agenții economici afirmă că noile prețuri o să îi bată la buzunar, iar motorină pe care au reușit să o procure nu este suficientă, potrivit agrotv.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
„Da, desigur! Motorina s-a scumpit cu aproximativ 9 lei. Desigur că o să fim afectați, vedem ce o să fie mai departe și ce o să fie posibil, poate o să ne ajute statul cu subvenții. Ați procurat motorina din timp? Da, eu am reușit să procur nu mult, acolo 5 tone de motorină, cu câteva zile înainte de asta. Sigur că nu îmi ajunge, asta e maxim 10 la sută din motorină am luat, 10 – 15 la sută din necesitate”.
ION IONAȘ, managerul unei companii producătoare de fructe:
„Ne afectează foarte mult, noi am prezis că vor fi scumpiri și am achiziționat în luna ianuarie când încă nu erau aceste probleme, dar stocurile pe care le avem cred că ne ajung până la începutul lunii mai. Vedem cum ne descurcăm, dar prețul la ziua de azi de 29 de lei pentru un litru de motorină este foarte dureros pentru un agricultor. Venitul per hectar, când îl calculezi pentru un an, nu mai este atât de mare după cum cred toți că în agricultură se fac mulți bani. În agricultură sunt foarte multe investiții și dacă sunt făcute corect atunci e o marjă de profit, dar dacă undeva suntem afectați de calamitățile naturale, te bate la buzunar foarte mult”.
Din cauza carburanților scumpi, ar putea să se schimbe și prețul de pe raft al fructelor din magazine, a menționat Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct. Potrivit acestuia, pentru un hectar de plantație, un horticultor are nevoie de mai mult de 100 de litri de motorină.
VITALIE GORINCIOI, președintele Asociației Moldova Fruct:
„Evident că o să fim afectați pentru că tot ceea ce se scumpește în lanț mai departe la prețul de cost al producției și evident că la realizarea producției îți rămâne mai puțin pentru că prețurile de realizare nu tare o să se schimbe. De aceea trebuie să economisim motorină, să economisim din celelalte inputuri pe care le-am cumpărat cu prețuri foarte mari încă de la începutul războiului din Ucraina, s-au scumpit inputurile, vorbesc de îngrășăminte de produse de uz fitosanitar”.
De scumpirea carburanților vor fi afectați nu doar horticultorii, dar tot sectorul agroalimentar, a menționat secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban.
VASILE ȘARBAN, secretar de stat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare:
„Nu doar horticultorii își fac aceste griji, noi vorbim de tot segmentul agroalimentar. Și cei din zootehnie, cultura mare și cei din horticultură. Aceste scumpiri vor bate la buzunar și vor influența foarte mult prețul de cost al producției agricole care se va duce mai deperate spre competitivitatea producătorului pe piețele de desfacere”.
Vasile Șarban a mai subliniat că Ministerul Agriculturii în colaborare cu Ministerul Finanțelor elaborează politici de susține a fermierilor.
VASILE ȘARBAN, secretar de stat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare:
„Încă din luna decembrie, noi am început negocierile pe partea de returnare a accizei la motorina utilizată în agricultură. Noi deja avem un proiect care este în promovare la momentul actual, se va returna pentru perioada de alertă începând cu 1 martie până pe 31 mai. Mă refer la lucrările de primăvară, vom returna acciza în proporție de o sută de procente pentru toți fermierii, indiferent de suprafață. Doar că va fi un plafon până la 200 de mii de lei per fiecare agent economic. În acest sens, vor fi alocate 110 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului și vor fi distribuite în cel mai rapid mod. Noi vorbim despre un apel care el va fi, o tentativă deschisă încpând cu 20 mai până pe 1 iunie, toți agenții economici ca să poată să-și formeze acest pachet de documente și să-l depună la AIPA în sensul examinării și rambursării. Pe lângă aceasta Ministerul Finanțelor, examinează posibilitatea de returnare mai rapidă a TVA-ului achitat pentru motorină. Ei vor veni cu un mecanism separat”.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Precizăm că peste 120 de producători și exportatori de fructe, alături de parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și reprezentanți ai asociațiilor agricole s-au reunit la cea de a 20-a Adunare Generală a Asociației Moldova Fruct, evenimentul anual de referință pentru sectorul fructelor din Republica Moldova.












