Hotelurile îi dau AFARĂ pe refugiații ucraineni

Publicat:

O parte din hotelurile de pe coasta de sud a Mării Negre îi vor elibera de la 1 decembrie pe refugiații ucraineni cazați acolo în cadrul Programului de asistență pentru ucraineni. Acest lucru a devenit clar după recenta întâlnire din stațiunea Sunny Beach a Asociației Bulgare de Turism, informează RADOR.

Motivul este legat de suspendarea finanțării pentru hrană. Din 16 noiembrie, statul bulgar plătește doar 15 leva pentru cazare. Situația legată de alimente a fost cumva salvată cu donații din partea Crucii Roșii Bulgare și a organizațiilor neguvernamentale. Dar pregătirea pachetelor, gătitul etc. presupune costuri, din cauza cărora aproximativ o cincime dintre hotelurile de pe coasta de sud a Mării Negre își încetează activitatea în cadrul Programului.


Citeşte şi: UE alocă fonduri pe baza unor date pe care Eurostat nu le poate verifica – Black News

Asociația insistă că ucrainenii să se poată muta în hotelurile care continuă să funcționeze și după 1 decembrie (conform regulilor, oamenii nu pot folosi programul după mutare). Aceasta mai dorește ca și statul să plătească urgent tranșele pe care le datorează pentru adăpostul oamenilor.

Citește și: Moţiune de cenzură contra fostului prim-ministru australian după numiri secrete în timpul pandemiei – Black News

Cu siguranță vor fi hoteluri similare și în partea de nord a litoralului. Câți refugiați ucraineni vor fi afectați de proces nu se știe încă. Există trei variante – să se descurce cu chirie în Bulgaria, să se mute în bazele de stat sau să părăsească Bulgaria. Mutarea în baze, însă, ar urma să fie o altă problemă, conform condițiilor stipulate în Program. Se spune că numai cei nou-veniți pot fi admiși în baze; restul ar trebui să fie în continuare în locurile în care au fost până la 1 noiembrie. Toate acestea sunt „mine” care abia acum urmează să explodeze. 12.954 de ucraineni sunt cazați în total în cadrul programului. În total în Bulgaria sunt 51.661 de ucraineni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.