X

HRW cere Nigeriei să elibereze mii de copii suspectaţi de legături cu Boko Haram

Human Rights Watch a cerut marţi Nigeriei să elibereze mii de copii deţinuţi de armată pentru presupuse legături cu insurgenţii islamişti din gruparea Boko Haram, relatează France Presse, potrivit agerpres.

HRW susţine într-un raport că mii de copii sunt deţinuţi în mod arbitrar în condiţii degradante şi inumane în celule, în special în cazarma Giwa din oraşul Maiduguri situat în nord-estul ţării.

Citeşte şi: Trei membri ai echipajului de pe cargoul eşuat în Atlantic au fost salvaţi (VIDEO)

“Mulţi copii sunt deţinuţi fără inculpare luni sau ani de zile în cazărmi sordide şi supraaglomerate, fără contact cu lumea din afară”.

Potrivit Naţiunilor Unite, 3.600 de copii, dintre care 1.617 fete, au fost deţinuţi din ianuarie 2013 până în martie 2019 pentru presupusa lor implicare în grupuri armate.

“Copiii au fost deţinuţi în condiţii oribile ani de zile, cu puţine dovezi sau deloc despre legături cu Boko Haram şi fără a fi aduşi în faţa justiţiei”, dezvăluie Jo Becker, responsabil pentru drepturile copilului la Human Rights Watch.

“Mulţi dintre aceşti copii au supravieţuit deja atacurilor Boko Haram. Tratamentul crud aplicat de autorităţi le agravează suferinţa şi îi face mai vulnerabili”.

El adaugă că aceşti copii afectaţi de conflict trebuie să fie şcolarizaţi, nu închişi.

Human Rights Watch cere guvernului nigerian să semneze un acord cu Naţiunile Unite care să garanteze transferul copiilor către autorităţile de protecţie a lor pentru reunificare familială şi reintegrarea lor în comunitate.

“Dacă autorităţile militare sau serviciile de informaţii au dovezi credibile despre infracţiuni comise de copii, ei ar trebui transferaţi autorităţilor judiciare civile pentru ca ele să-i trateze în conformitate cu normele naţionale şi internaţionale de justiţie pentru minori”, declară ONG-ul.

Human Rights Watch a intervievat în iunie 32 de copii deţinuţi în cazarma Giwa, care au spus că nu au fost aduşi în faţa justiţiei. “Nimeni nu ştia despre vreo acuzaţie împotriva lor. Unul dintre ei a fost reţinut când avea doar cinci ani”.

Mulţi copii au declarat că au fost arestaţi după ce au fugit de atacurile Boko Haram asupra satului lor sau când au căutat refugiu în tabere de persoane strămutate.

Unul dintre ei a spus că a fost arestat şi deţinut mai mult de doi ani “pentru că a vândut igname unor membri ai Boko Haram”.

Citeşte şi: Boris Johnson IGNORĂ legea şi nu va cere o nouă amânare a Brexitului

Potrivit HRW, mai multe fete răpite au fost obligate să se căsătorească cu combatanţi Boko Haram. Aproximativ o treime dintre copiii intervievaţi au spus că forţele de securitate i-au bătut în timpul interogatoriilor după arestarea lor, în cazarma Giwa.

Insurecţia condusă de Boko Haram, care durează de zece ani în nord-estul Nigeriei, şi represiunea acesteia de către armata nigeriană au ucis peste 27.000 de persoane. Două milioane de oameni au fost strămutaţi în urma atacurilor pe care Boko Haram le-a comis şi în ţările vecine. 

Tags: boko haramcopiiGiwaHuman Rights Watch (HRW)Jo BeckerMaiduguriNigeria
Categorii: Știrile zilei