HRW denunţă relele tratamente la care sunt supuşi deţinuţii din închisorile palestiniene

Publicat:

Forţele de securitate palestiniene recurg în mod sistematic la rele tratamente şi la torturi împotriva deţinuţilor, acte ce ar putea constitui crime împotriva umanităţii, susţine organizaţia Human Rights Watch (HRW) într-un raport publicat marţi, informează AFP, potrivit agerpres.

Autoritatea palestiniană, care exercită o administrare limitată asupra unor zone din Cisiordania ocupată, şi rivalii săi islamişti din partidul Hamas la putere în Fâşia Gaza, aflată sub blocadă, se folosesc ambele de violenţe, ameninţări şi arestări arbitrare, potrivit HRW.


Citeşte şi: Trump a găsit scuza ideală: ‘Membrii unei bande şi persoane din Orientul Mijlociu se află în caravana migranţilor’

Această influentă organizaţie americană precizează că a anchetat acest dosar timp de doi ani, în timpul cărora a intervievat 150 de persoane şi a adunat documente cu privire la 86 de cazuri concrete. Potrivit HRW, printre metodele aplicate de serviciile Autorităţii palestiniene în timpul detenţiilor se numără lovituri şi şocuri electrice.

Omar Shakir, directorul biroului HRW pentru Israel şi Teritoriile Palestiniene, notează că faptele raportate ar putea fi asimilate unor crime împotriva umanităţii, pasibile să fie aduse în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI). Potrivit lui Shakir, aceste acte subminează discursul palestinienilor împotriva Israelului, pe care ei îl acuză constant de rele tratamente şi cu care se judecă la CPI. “Liderii palestinieni merg prin lume şi evocă drepturile palestinienilor, dar, în acelaşi timp, ei fac să funcţioneze o maşinărie opresivă pentru a boicota disidenţa”, a declarat acesta pentru AFP.

Citeşte şi: O bombă a fost descoperită lângă locuinţa lui George Soros din New York

El le-a cerut ţărilor occidentale să-şi suspende temporar ajutorul către Autoritatea palestiniană. Hamas este deja nefrecventabil pentru o bună parte a comunităţii internaţionale, iar SUA şi UE consideră gruparea o organizaţie teroristă.

Abordată de AFP, Autoritatea palestiniană a respins incriminările HRW şi a acuzat acest ONG că se aliază împotriva ei cu Administraţia preşedintelui american Donald Trump. Hamas nu a răspuns solicitărilor AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.