X

HRW denunţă TOLERANŢA SCANDALOSĂ a Parisului faţă de regimul represiv de la Cairo

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) i-a cerut preşedintelui francez Emmanuel Macron să oprească ‘politica scandaloasă de toleranţă a Franţei faţă de guvernul represiv’ al preşedintelui egiptean Abdel Fattah al-Sissi, care ajunge luni în vizită oficială la Paris, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Franţa ar trebui să se asigure că situaţia drepturilor omului este o prioritate în relaţiile sale cu Egiptul’, a precizat Human Rights Watch într-un comunicat, acuzând Parisul, care are relaţii excelente comerciale şi de securitate cu regimul de la Cairo, că ‘ignoră’ bilanţul lui Abdel Fattah al-Sissi în materie de drepturi ale omului.

Vezi şi: Imagini ŞOCANTE. Un bărbat aruncă cu sânge rece o femeie pe şinele de cale ferată – VIDEO

Preşedintele Emmanuel Macron se va întâlni pentru prima dată cu omologul său egiptean marţi la Elysee, iar preşedinţia franceză a dat asigurări că va fi discutată situaţia drepturilor omului din Egipt.

În timpul vizitei sale de trei zile, al-Sissi se va întâlni de asemenea cu antreprenori şi cu miniştri, inclusiv cu şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, care a gestionat vânzări importante de arme către Cairo în perioada când ocupa funcţia de ministru de externe în timpul preşedinţiei lui François Hollande.

‘Aceste discuţii ar trebui să reprezinte ocazia de a reevalua sprijinul economic, de securitate şi militar al Franţei pentru guvernul egiptean, condiţionând îmbunătăţirea vizibilă a situaţiei drepturilor omului’, a spus HRW.

Citeşte şi: CIA intră puternic în Afganistan. Talibanii sunt ţinta principală

Din 2015, Egiptul a semnat contracte de armament cu Franţa în valoare de peste 6 miliarde de euro, incluzând 24 de avioane de luptă Rafale, o fregată, două port-elicoptere Mistral şi rachete.

‘Sub preşedinţia lui al-Sisi, guvernul egiptean a demonstrat că a ignorat total Constituţia ţării şi dreptul internaţional. Al-Sissi a prezidat cea mai gravă criză a drepturilor omului pe care a cunoscut-o Egiptul în ultimii zeci de ani’, a mai transmis Human Rights Watch, menţionând arestări masive, folosirea ‘sistematică’ a torturii, reprimarea ONG-urilor şi a homosexualilor.

Tags: Abdel Fattah al-SissiarmeCairoegiptEmmanuel MacronFrançois HollandefrantaHuman Rights Watch (HRW)Jean-Yves Le Drianparis
Categorii: Sinteze