X

Hunt: Regatul Unit va facilita eliberarea petrolierului Grace One, dacă Teheranul garantează că acesta că nu va fi trimis în Siria

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt i-a comunicat sâmbătă omologului său iranian Mohammad Javad Zarif că Marea Britanie va facilita scoaterea de sub sechestru a petrolierului Grace One, capturat săptămâna trecută în largul Gibraltarului, dacă Teheranul va da garanţii că destinaţia acestuia nu va fi Siria, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Şeful diplomaţiei britanice a informat printr-o postare pe Twitter despre conversaţia telefonică de sâmbătă, confirmată într-un comunicat de presă şi de ministerul afacerilor externe de la Teheran.

Citește și : Cel puțin 30 de persoane au murit în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal

“L-am asigurat că preocuparea noastră este destinaţia şi nu originea petrolului de pe Grace One şi că Regatul Unit va facilita eliberarea sa dacă avem garanţii că nu va fi trimis în Siria, în urma unei proceduri obişnuite în faţa justiţiei din Gibraltar”, a precizat Jeremy Hunt.

Conform comunicatului de presă iranian, Jeremy Hunt a evidenţiat în dialogul telefonic “dreptul Iranului de a exporta petrol” şi a exprimat “speranţa ca rezultatele anchetei judiciare desfăşurate în Gibraltar să conducă la eliberarea petrolierului iranian în cel mai scurt timp”.

Jeremy Hunt a adăugat, în postarea sa, că şeful diplomaţiei iraniene “doreşte să rezolve problema şi nu urmăreşte escaladarea” situaţiei.

Citește și : Vestul Greciei, zguduit de un cutremur de magnitudinea 4,7

Ministrul britanic de externe a avut, de asemenea, o conversaţie telefonică şi cu şeful guvernului din Gibraltar, Fabian Picardo, “care realizează o muncă excelentă de coordonare şi împărtăşeşte abordarea britanică privind calea de urmat”, în opinia lui Hunt.

Într-un comunicat de presă, Picardo a asigurat că va fi “bucuros să se întâlnească cu orice reprezentant (al Iranului) care ar dori să discute sau să clarifice anumite chestiuni, fie la Londra fie în Gibraltar”.

Potrivit Teheranului, Zarif i-a comunicat lui Hunt că Iranul “va continua să exporte petrol în orice circumstanţe”. Oficialul iranian a dat asigurări că destinaţia petrolierului “în estul Mediteranei” era “legală” şi a cerut din nou autorităţilor britanice “să pună capăt imediat sechestrării ilegale” a petrolierului.

Nava de 330 metri ce transportă 2.1 milioane de barili de ţiţei a fost sechestrată pe 4 iulie de către poliţia şi autoritatea vamală din Gibraltar, cu sprijinul unui detaşament al marinei regale britanice, în largul teritoriului britanic al Gibraltarului, situat în extremitatea sudică a Spaniei.

Citește și : Siria: 14 morţi în lovituri ruseşti la Idlib

 

Gibraltarul suspectează că petrolierul Grace One intenţiona să livreze petrol Siriei, încălcând astfel regimul de sancţiuni europene impus regimului preşedintelui Bashar al-Assad, suspiciuni dezminţite de Iran, care a denunţat capturarea navei sale ca pe un act de piraterie.

Curtea Supremă din Gibraltar a aprobat sechestrarea navei timp de 14 zile (până la 19 iulie), autorizare care poate fi însă prelungită până la 90 de zile.

Căpitanul şi trei ofiţeri ai petrolierului, având toţi naţionalitate indiană, au fost arestaţi şi şi eliberaţi vineri fără formularea de acuzaţii la adresa lor. Aceste arestări au intervenit în contextul tensiunilor crescânde dintre Londra şi Teheran, autorităţile britanice acuzând Iranul că a încercat miercuri seara să blocheze pătrunderea unui petrolier britanic prin Strâmtoarea Hormuz.

În conversaţia telefonică cu omologul său iranian, Jeremy Hunt a abordat, de asemenea, un alt subiect sensibil în relaţia bilaterală, acela al “arestării nejustificate” a lui Nazanin Zaghari-Ratcliffe, o britanică de origine iraniană, care se află în închisoare la Teheran din 2016. Acuzată de tentativă de răsturnare a regimului iranian, acuzaţie pe care a negat-o, Nazanin Zaghari-Ratcliffe a fost condamnată la 5 ani de închisoare.

Mohammad Javad Zarif i-a transmis omologului britanic că va continua să caute o soluţie în acest dosar, potrivit postării de pe Twitter a lui Jeremy Hunt. Fără a confirma sau a infirma, comunicatul ministerului de externe de la Teheran a informat că Zarif i-a comunicat lui Hunt că aşteaptă din partea guvernului britanic ca acesta “să respecte […] independenţa puterii judiciare” iraniene.

Tags: gibraltarGrace OneJeremy Huntmarea britanieMohammad Javad Zarifpetrolierteheran
Categorii: DiasporaSinteze