I-a scăpat ‘porumbelul’! Pregătesc americanii o ‘surpriză’ pentru Putin?

Publicat:

Pe el sau pe ei? – Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o mulţi în SUA marţi, după discursul privind Starea Uniunii al preşedintelui democrat Joe Biden, sau mai bine spus la ce anume se referea el atunci când şi-a încheiat discursul cu această propoziţie care nu a respectat “scenariul”, comentează EFE, potrivit agerpres.

După tradiţionalul “Dumnezeu să-i apere pe militarii noştri”, Biden a lăsat să-i scape un “Pe el!” sau “Pe ei!” – în funcţie de cum a auzit fiecare, dat fiind că pronunţia în limba engleză este practic identică “Go get him” sau “Go get ’em” – însoţit de un gest contondent cu pumnul strâns, potrivit agenţiei de presă spaniole.


Citeşte şi: Germania este pregătită în caz că Rusia ÎNCHIDE robinetul la gaze – Black News

Potrivit EFE, invitaţii prezenţi în Congresul SUA au aplaudat de complezenţă, dar câteva secunde mai târziu a început agitaţia: La cine se referea? La preşedintele rus Vladimir Putin pe care l-a criticat dur în discursul său? La coronavirus? La ruşi, în general? A fost una dintre inadvertenţele obişnuite ale lui Biden?

Ca regulă generală, Casa Albă trimite jurnaliştilor textul integral şi revizuit al discursurilor pe care le rostesc liderii americani la un eveniment de asemenea solemnitate, aminteşte EFE. Aşa că toată lumea s-a orientat către documentul oficial care să-i confirme cuvintele, dar, surpriză, nici urmă de misteriosul final rostit de Biden.

Deşi uneori liderii se abat uşor de la text, o fac doar pentru a sublinia un aspect, nu pentru a provoca perplexitate printre “spectatori”, notează EFE.

Consecinţa: reţelele sociale s-au inflamat, iar ciudata frază a devenit imediat “virală”, cu comentarii pentru toate gusturile. Unii scriau că nu vor reuşi să adoarmă până nu află răspunsul, alţii glumeau că propoziţia respectivă este o metaforă a primului an al lui Biden la Casa Albă.

Nu a fost singura improvizaţie a lui Biden, care s-a abătut de la text şi pentru a-i lua în derâdere, de această dată cu precizie, pe republicani care apără până în pânzele albe dreptul americanilor de a purta arme automate.

“Credeţi că cerbii poată veste antiglonţ?”, s-a întrebat retoric Biden, cu un zâmbet în colţul gurii.

Citeşte şi: Boeing suspendă serviciile operaţionale pentru companiile aeriene ruse – Black News

Mai puţin exact a fost Biden atunci când a menţionat “poporul iranian” când de fapt voia să vorbească despre “poporul ucrainean”. “Putin poate înconjura Kievul cu tancuri, dar nu va câştiga niciodată inimile poporului iranian”, a avertizat Biden.

La încheierea discursului – care a durat o oră, un minut şi 20 de secunde şi la care a fost întrerupt de 91 de ori, potrivit jurnalistului Mark Knoller, statisticianul neoficial al Casei Albe -, misterul rămâne între americani. Că a spus “Pe el!” sau “Pe ei!” nici nu mai contează. Americanii vor să ştie la cine se referea concret preşedintele Biden, încheie cu umor agenţia de presă spaniolă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco Elon Musk anunță că se va închide biroul emblematic din San Francisco al X. „Nu există...

Serialul TV ‘House of the Dragon’ se va încheia după patru sezoane

Serialul TV 'House of the Dragon' se va încheia după patru sezoane Serialul TV "House of the Dragon", produs de HBO, se va încheia...

Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice

Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice de la locuitoarele unui oraș din sudul Somaliei. Forțele...

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour

Justiția iraniană a redus la jumătate pedeapsa cântăreţului Shervin Hajipour O curte de apel iraniană a redus la jumătate pedeapsa de trei ani de închisoare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.