X

Iarna aceasta a fost cea mai călduroasă înregistrată în Ungaria începând din 1901

Iarna aceasta a fost cea mai călduroasă înregistrată în Ungaria începând din 1901, după sezonul rece din 2006/2007, a anunţat luni Serviciul Naţional de Meteorologie (OMSZ), transmite agenţia MTI, potrivit agerpres.  

Temperatura medie din lunile de iarnă înregistrată la nivel naţional a fost de 3,1 grade Celsius, cu 2,7 grade Celsius mai călduroasă comparativ cu perioada 1991-2020, a indicat OMSZ.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

Temperaturile medii din zonele sudice ale ţării au atins 4 grade Celsius, în timp ce valorile s-au menţinut sub 3 grade Celsius în regiunile înalte din nord şi în sud-est.

Au fost înregistrate în total 14 zile de iarnă cu temperaturi care au coborât sub 0 grade Celsius în cursul nopţii, comparativ cu media de 63 de zile. De asemenea, au fost înregistrate trei zile de iarnă în care temperaturile s-au menţinut sub 0 grade Celsius pe tot parcursul lor, comparativ cu media de 22 de zile.

Cea mai caldă zi de iarnă, cu o maximă de 20,6 grade Celsius, a fost raportată la Bata, în sudul Ungariei, la 21 februarie, în timp ce cea mai rece zi a fost înregistrată la 13 decembrie, când a fost consemnată valoarea de minus 15,3 grade Celsius la Gagybator, în nord.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

În ceea ce priveşte precipitaţiile, potrivit OMSZ, condiţiile din această iarnă au fost mai bune comparativ cu precedentele, cu cantităţi de 1,5 ori mai mari decât de obicei de precipitaţii sub formă de ploaie sau de zăpadă.

Tags: BataOMSZUngaria
Categorii: Diaspora