
Mărfuri de circa 100 000 lei, care au fost introduse ilicit în țară, au fost depistate de Echipele mobile ale Vămii.
Citește și: Recean avertizează: Ne așteaptă o iarnă foarte grea
Cazul a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, după ce au stopat pentru verificare un autocar de model Van Hool TX16, în proximitatea localității Leușeni. În cadrul controlului vamal în linia a doua, în compartimentul marfar al mijlocului de transport a fost depistat un lot comercial de icre roșii și boxe audio portabile, pentru care șoferul nu a putut prezenta acte ce atestă proveniența legală/vamală a mărfurilor.
Conform estimărilor, valoarea mărfurilor este de circa 100 000 lei. Documentat pe caz este șoferul, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 39 de ani.
Drept urmare, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.