Idlib: Belgia, Kuweit şi Germania cer Rusiei să se abţină de la blocarea prin veto a unei rezoluţii la ONU

Publicat:

Belgia, Kuweit şi Germania au cerut în mod oficial joi Rusiei să se abţină de la blocarea prin veto la ONU a unui proiect de rezoluţie ‘pur umanitar’ care cere instituirea unui regim de încetare a focului în provincia siriană Idlib, potrivit France Presse, scrie agerpres.

‘În calitate de responsabili de dosarul umanitar pentru Siria în Consiliul de Securitate, cerem tuturor statelor membre să voteze în favoarea rezoluţiei’, au declarat ambasadorii celor trei ţări înainte de începerea unei reuniuni a Consiliului cu privire la Siria.


Citește și : Benny Gantz declară că vrea ca el să fie noul premier al Israelului

De la începutul ofensivei acum patru luni de către regimul sirian susţinut de Rusia pentru a prelua controlul asupra provinciei Idlib (nord-vest), ‘am văzut consecinţele umanitare’ ale acestei acţiuni, cu o jumătate de milion de civili strămutaţi şi distrugeri provocate facilităţilor medicale şi civile’, susţin aceştia.

‘ONU a avertizat în repetate rânduri că Idlib ar putea deveni cea mai gravă criză umanitară din secolul XXI. Consiliul nu poate, nu trebuie să permită ca acest lucru să se întâmple’, mai pledează ei.

Supunerea la vot a textului celor trei ţări era prevăzută pentru joi. În afară de opunerea unui veto rusesc, acesta ar putea fi respins într-un mod similar de China, conform diplomaţilor.

În cursul negocierilor, Rusia a cerut, fără succes, ca textul rezoluţiei să prevadă excepţii pentru ‘operaţiunile antiteroriste’.

În lipsa unui acord, Moscova şi Beijingul au redactat un contraproiect care ar putea fi supus şi el la vot.

Pentru a trece, un text supus votului în Consiliul de Securitate trebuie să obţină majoritatea necesară de 9 voturi din 15.

Ambele texte prevăd necesitatea impunerii imediate a unei încetări a focului în provincia Idlib pentru a evita o deteriorare suplimentară a situaţiei umanitare.

Citește și : Preşedintele Israelului va iniţia duminică seria de consultări pentru desemnarea viitorului prim-ministru

Spre deosebire de proiectul conceput de Belgia, Germania şi Kuweit, textul ruso-chinez specifică faptul că ‘încetarea ostilităţilor nu se aplică operaţiunilor militare împotriva unor indivizi, grupuri sau entităţi asociate grupărilor teroriste’. O menţiune ce deschide calea pentru multe interpretări şi este considerată ca fiind inacceptabilă de către alţi membri ai Consiliului de Securitate.

De la declanşarea conflictului în Siria, Rusia, pentru a proteja Damascul, a recurs deja de 12 ori la dreptul său de veto în Consiliul de Securitate în calitatea sa de stat membru permanent în acest forum.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi...

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor” Ministrul Sănătății,...

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza Armata israeliană este duminică în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.