X

Igor Boțan: Războiul Rece s-a terminat pentru că toată lumea a înțeles cine este, de fapt, puterea sovietică

Războiul Rece este o fază mai bună pentru omenire decât un război fierbinte, unde două tabere antagoniste luptă pentru a se nimici instantaneu una pe alta.

Războiul Rece a durat circa 50 de ani, timp în care toate celelalte aspecte ale societății au ieșit în evidență: tehnologia, cultura, standardul de viață. Războiul Rece s-a terminat pentru că toată lumea a înțeles cine este, de fapt, puterea sovietică.

Citește și : Șeful Procuraturii Ungheni, implicat într-un accident grav soldat cu patru morți

Opinii în acest sens au fost exprimate de expertul permanent al proiectului Războiul Rece

, la dezbaterea cu genericul „Lecțiile Războiului Rece”.

Potrivit expertului, populația a remarcat anul 1962, când a avut loc răscoala muncitorilor de la Novocerkasc, precum și anii 80, când „în socialismul dezvoltat se adoptă programul alimentar”. Însuși faptul că o supraputere adoptă un program alimentar vorbește despre acest stat, susține Igor Boțan. „Apoi a fost Perestroica care a fost o politică revizionistă, iar în 1988, la Conferința XIX de partid a fost adoptată Rezoluția privind necesitatea democratizării societății sovietice care a avut drept efect anularea art. 6 din Constituție, care vorbea despre partidul comunist în calitate de liant dintre societate și Dumnezeu – forța conducătoare și directoare a societății. După care începe pluripartitismul în republicile ex-sovietice și Rusia care duce la destrămarea Uniunii Sovietice, a blocului comunist și așa se termină un Război Rece”.

„Acum se face remarcată ideologia elaborată în Rusia, unde, pe scena politică foștii oponenți spun că nu mai sunt oponenți pentru că ar fi înțeles că monarhiștii și comuniștii nu trebuie să lupte între ei, ci să aibă o viziune globală, care constă în aceea că Rusia este de fapt un lanț de verigi imperiale, acum fiind la a patra etapă când Putin vrea să redea Rusiei măreția pierdută în Războiul Rece”, a spus Igor Boțan.

Expertul a mai remarcat că societatea moldovenească rămâne a fi una divizată și inclusiv pe criterii geopolitice, cea ce înseamnă că un segment extins din cetățeni regretă disoluția Uniunii Sovietice. Totuși, recent, a scăzut brusc numărul celor au acest regret, deoarece se schimbă generațiile, iar generațiile tinere cu călătorit prin toată lumea nu au amintirea a ceea ce a fost Uniunea Sovietică.

După destrămarea Uniunii Sovietice toți au crezut că lucrurile se aranjează de la sine, dar nu a fost așa și generațiile mai în vârstă au fost cele care au avut de pierdut. Aceasta a provocat revenirea comuniștilor la guvernare. „Dar, revenind la guvernare, anume comuniștii au semnat decretul de integrare la UE, ceea ce înseamnă că, cu toată simpatia lor pentru fosta Uniune Sovietică, aceasta nu se mai întoarce”, a spus el.

Igor Boțan nu crede că segmentele largi ale populației se interesează de Războiul Rece, dar pentru anumite segmente sociale problema discutată este importantă, deoarece sunt lucruri care, dacă ne scapă, nu se trag concluziile necesare.

Citește și : Portret de primar – Cine e Ion Ceban, candidatul MAN la șefia Capitalei

Potrivit expertului, competiția economică, lupta pe piețele de desfacere, avansarea tehnologică, aceasta a fost modalitatea prin care SUA și-a extins măreția și puterea de atracție. Pe când Uniunea Sovietică a făcut-o prin lovituri de stat și regimuri totalitare.

Igor Boțan a mai remarcat că, după terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică și SUA erau aliați, și datorită eforturilor comune au putut învinge un rău absolut precum este nazismul.

„De aici încep întrebările, că dacă au fost aliați, de ce nu au putut dezvolta relații de parteneriat ca să se bucure reciproc: SUA care împărțea ideologii propice pentru dezvoltarea capitalismului și Uniunea Sovietică care promova comunismul? S-a dovedit că nu”

Tags: Igor BoțanPutinRazboiul recerusia
Categorii: ExterneȘtirile zilei