X

Igor Demciucin s-a ales cu o nouă funcție în sistemul procuraturii

Igor Demciucin s-a ales cu o nouă funcție în sistemul procuraturii

Igor Demciucin, fost adjunct al procurorului general interimar și candidat la funcția de procuror general, s-a ales cu o nouă funcție în sistemul procuraturii. Acesta activează acum ca șef al oficiului Centru din cadrul Procuraturii Chișinău. Despre asta a anunțat președintele Consiliului Superior al Procurorilor, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8, scrie tv8.md.

„Din câte cunosc, a optat pentru funcția de procuror-șef adjunct al Procuraturii municipiului Chișinău, șef al oficiului Centru”, a spus Dumitru Obadă, precizând că potrivit legii, adjuncții procurorului general își pot alege orice funcție vacantă din sistemul Procuraturii.

Procurorul Igor Demciucin a fost revocat din funcția de adjunct al procurorului general interimar, pe 4 martie, la cererea lui Ion Munteanu. Șeful interimar al PG a precizat că și-a pierdut încrederea în Demciucin, în urma prestației acestuia la proba interviu din cadrul concursului pentru funcția de procuror general.

Citește și Un cetățean al Ucrainei a încercat să mituiască un poliţist de frontieră. Acțiunea de corupere a fost denunțată

„La moment, încrederea a dispărut. Respectiv, în continuare, am considerat imposibilă continuarea activității cu acest adjunct. Am considerat și absolut depășită încălcarea normelor de etică pe care trebuie să le respecte un procuror în funcție, prestația acestuia din 22 februarie la ședința CSP”, a declarat procurorul general interimar, pentru presă.

Tot atunci, Sergiu Brigai a fost ales adjunct al lui Ion Munteanu pe segmentul judiciar, funcția de adjunct pe segmentul urmării penale rămânând vacantă.

Reamintim că atât Ion Munteanu, cât și Igor Demciucin, au candidat la concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Generale, care a fost anulat pe 28 februarie, după ce fosta membră CSP, Olesea Vîrlan, nu a putut argumenta de ce i-a oferit un punctaj suspect de mic candidatului Ion Munteanu, creând o discrepanță majoră față de evaluarea celorlalți membri.

Pe 29 februarie, Olesea Vîrlan, a venit cu o reacție, în care recunoaște că a compromis alegerea procurorului general, dar sugerează că nu a făcut-o cu rea-intenție, ci dintr-o confuzie. Olesea Vîrlan susține că i-ar fi oferit lui Ion Munteanu 8,5 puncte și nicidecum 3,5 cum s-a întâmplat. Pe 4 martie, membra Consiliului Superior al Procurorilor, Olesea Vîrlan și-a dat demisia.

Tags: Igor Demciucins-a ales cu o nouă funcțiesistemul procuraturii
Categorii: JustiţieȘtirile zilei