Igor Dodon îi linişteşte pe ruşi: România este prea săracă pentru a înfăptui unirea cu R.Moldova

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat într-un interviu acordat marţi agenţiei de presă TASS că, în discuţiile sale cu reprezentanţi americani, a remarcat faptul că aceştia privesc Chişinăul prin ochii României vecine, unde se ascund planurile de unire, dar că, de fapt, România nu are bani pentru un proiect atât de costisitor precum Unirea.

La remarca reporterului TASS că aceste planuri sunt intens discutate şi în Republica Moldova, Dodon a pus aceasta pe seama agitaţiei dinaintea alegerilor, relatează şi agerpres.


“În realitate, România nu are bani pentru un proiect atât de costisitor precum Unirea. Nici noi nu îi avem. Împotriva unirii, după cum relevă sondajele, se pronunţă circa 80% dintre cetăţenii noştri. În plus, există problema Transnistriei şi a Găgăuziei, care în acest caz vor obţine dreptul la autodeterminare. Nu cred că SUA şi UE vor dori să plătească pentru unificarea celor două ţări, ceea ce ameninţă să destabilizeze situaţia în regiune, prin apariţia de noi probleme ş noi cheltuieli’, a explicat Igor Dodon.

Citeşte şi: Opt morţi în primul atac TERORIST comis la New York după 2001

Reporterul TASS a insistat cu privire la problema unirii, remarcând că în Republica Moldova activează partide ale “unioniştilor” ce pledează în mod deschis pentru unirea cu România, iar fostul preşedinte român Traian Băsescu a devenit recent preşedinte de onoare al unuia dintre acestea – Partidul Unităţii Naţionale.

“Se face cu acordul tacit al majorităţii de guvernământ. Lansându-i pe unionişti în spaţiul politic, aceasta (majoritatea de guvernare) doreşte ca înaintea alegerilor să distrugă oponenţii din partidele de dreapta, pe care mizează Washingtonul şi Bruxellesul’, a răspuns Dodon. ” Eu i-am retras cetăţenia Republicii Moldova lui Băsescu şi am iniţiat amendamente la legislaţia care interzice partidele ce se pronunţă pentru lichidarea ţării”, a adăugat el.

În continuare, corespondentul TASS i-a replicat că preşedintele parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a prezentat scuze autorităţilor României pentru declaraţiile sale “antiromâneşti”.

“Candu a prezentat scuze şefilor săi, căci el nu ascunde că are cetăţenie română”, a spus Dodon, adăugând că “nu a fost niciodată împotriva României, unde trăiesc prietenii şi fraţii noştri, dar că este împotriva lichidării statului moldovenesc”.

În acelaşi timp, Igor Dodon a promis să-i pedepsească pe membrii Curţii Constituţionale de la Chişinău care au permis schimbarea denumirii limbii de stat în Constituţia Republicii Moldova din limba moldovenească în cea română, menţionează un comunicat emis marţi de serviciul său de presă, citat de TASS.

“Unii politicieni de pe flancul drept, precum şi o parte din judecătorii Curţii Constituţionale se comportă ca mercenari plătiţi din străinătate care urmăresc aducerea Legii Fundamentale a ţării în conformitate cu proiectul unionist pentru lichidarea ulterioară a statalităţii moldoveneşti”, se afirmă în acelaşi comunicat.

Citeşte şi: Carles Puigdemont, convocat de justiţia spaniolă, rămâne deocamdată la Bruxelles (presă)

“Denumirea de limbă moldovenească este încetăţenită de secole pe teritoriul ţării noastre, constituie un element fundamental al identităţii şi al matricei culturale a moldovenilor. Majoritatea absolută a populaţiei băştinaşe a Republicii Moldova consideră că vorbeşte limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privinţă, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetăţenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească”, scrie preşedintele Dodon într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Magistraţii au decis că proiectul de lege iniţiat de 35 de deputaţi liberal-democraţi vine să implementeze hotărârea Curţii Constituţionale de acum patru ani prin care limba română a fost declarată limbă de stat a Republicii Moldova.

Conform Agora.md, după avizul CC, proiectul urmează să ajungă din nou în plenul parlamentului pentru a fi votat, deoarece pentru ca limba română să devină limbă de stat în Constituţie va fi nevoie de votul a 67 de deputaţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.