X

Igor Dodon : ‘referendumul deja este o reuşită a noastră’

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că organizarea referendumului pentru destituirea primarului municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, este “o reuşită” a stângii, relatează agerpres .

El a declarat că scrutinul de duminică reprezintă o oportunitate “pentru schimbarea situaţiei în Chişinău”.

“Eu cred că este important că astăzi noi am oferit chişinăuienilor (posibilitatea) să voteze pentru schimbarea situaţiei în Chişinău. Noi am dat această posibilitate, pentru că am semnat şi eu pentru referendum atunci când a început campania de colectare a semnăturilor, când, împreună cu peste 80.000 de chişinăuieni, am iniţiat acest referendum. Faptul că astăzi are loc referendumul deja este o reuşită a noastră, pentru că, în premieră, în 26 de ani de independenţă, chişinăuienii au iniţiat un referendum de demitere, nefiind de acord cu cel care conduce oraşul de mai bine de zece ani”, a afirmat duminică Dodon la ieşirea din secţia de votare.

Citește și : Alegeri prezidențiale în Chile. Sebastian Pinera favorit.

El a făcut apel la populaţia din capitala Republicii Moldova să “profite de această ocazie” şi să participe la vot, astfel încât referendumul să fie validat.

Peste 650.000 de persoane cu drept de vot din municipiul Chişinău sunt aşteptate, duminică, la urne pentru a participa la referendumul pentru destituirea primarului Dorin Chirtoacă.

Referendumul, care este o premieră pentru Republica Moldova, a fost iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi este susţinut de alte două formaţiuni politice de stânga, respectiv Partidul Comuniştilor şi “Partidul Nostru”.

Alegătorii vor trebui să răspundă la întrebarea “Susţineţi revocarea din funcţie a primarului general, domnul Dorin Chirtoacă?”, iar pentru ca referendumul să fie declarat valabil este nevoie ca la urne să participe minim o treime din alegătorii cu drept de vot, adică 216.733 din totalul celor 650.201 persoane înscrise în Registrul de Stat al Alegătorilor.

Potrivit Codului Electoral din Republica Moldova, “revocarea primarului prin referendum poate avea o finalitate pozitivă pentru iniţiatorii acestuia doar dacă pentru el a votat un număr egal sau mai mare de alegători, decât au votat în cazul alegerii edilului, dar nu mai puţin de jumătate din numărul votanţilor care au participat la acest proces”.

În aceste condiţii, pentru ca referendumul să fie valabil este nevoie ca minim 163.570 de locuitori ai municipiului să-şi exprime votul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, iar această cifră să reprezinte minim jumătate din numărul de persoane prezente la vot.

Liderii PSRM au strâns peste 70.000 de semnături pentru demiterea primarului capitalei Republicii Moldovei. Acţiunea a fost demarată în luna septembrie, după ce Dorin Chirtoacă a fost arestat la domiciliu într-un dosar de corupţie, el fiind acuzat de trafic de influenţă.

În timp ce partidele de stânga, dar şi preşedintele Igor Dodor susţin referendumul şi fac apel la alegători să participe la acţiunea electorală, partidele de dreapta, printre care Partidul Liberal, din partea căruia a candidat şi a fost ales Dorin Chirtoacă, dar şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu, au anunţat că vor boicota referendumul.

Tags: chisinauDorin Chirtoacăigor dodonreferendum
Categorii: Diaspora