Igor Dodon riscă să fie ‘suspendat temporar’ pentru a treia oară

Publicat:

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, ar putea să fie încă o dată suspendat în viitorul apropiat, după ce deputatul democrat Sergiu Sârbu a depus o sesizare la Curtea Constituţională (CCM) cu privire la refuzul preşedintelui de a promulga Legea antipropagandă, care poate duce la interzicerea retransmiterii în Republica Moldova a programelor ruseşti de radio şi de televiziune ‘cu un conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic’, a relatat vineri portalul Deschide.md, potrivit agerpres.

Curtea a menţionat într-un comunicat că ‘va examina sesizarea nr.1f/2018 din 4 ianuarie privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova (refuzul de a promulga Legea nr.257 cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova nr.260/2006)’.


Citeşte şi: Din ce în ce mai puţini nord-coreeni reuşesc să fugă din ţară. S-a ajuns la un prag istoric

Sesizarea a fost depusă joi de către deputatul Sergiu Sârbu, reprezentant al Partidului Democrat, aflat la guvernare.

Tot joi, Igor Dodon a cerut Curţii Constituţionale să ateste constituţionalitatea ‘legii antipropagandă’. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon susţine că această lege ar ‘atenta la principiile democraţiei’.

Cu trei zile în urmă, Curtea Constituţională a decis să suspende atribuţiile lui Igor Dodon în ceea ce priveşte numirea noilor miniştri în guvernul condus de premierul Pavel Filip. Prerogativele prezidenţiale în acest sens trec la preşedintele parlamentului Andrian Candu sau la premier, potrivit deciziei din 2 ianuarie a Curţii Constituţionale.

La mijlocul lunii octombrie, Curtea Constituţională a decis că preşedintele Republicii Moldova are dreptul să verifice dacă un candidat propus de premier corespunde funcţiei, însă nu are drept de veto în raport cu propunerea premierului.

Citeşte şi: Cine este Michael Wolff, autorul care a provocat ‘focul şi furia’ lui Trump?

Refuzul deliberat al preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională – constând în a da curs propunerii repetate a prim-ministrului – constituie o încălcare gravă a obligaţiilor sale constituţionale şi poate fi considerată o situaţie în care preşedintele este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. Interimatul, într-un asemenea caz, este asigurat de preşedintele parlamentului sau de premier.

În acelaşi mod a fost numit în funcţie ministrul apărării, Eugen Sturza la sfârşitul lunii octombrie. Decretul de numire a fost semnat, atunci, de Andrian Candu, după ce Curtea Constituţională a suspendat temporar şi parţial atribuţiile preşedintelui Dodon.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.