X

Igor Dodon se opune creşterii cheltuielilor militare în R. Moldova

Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova Igor Dodon a criticat vineri decizia guvernului proeuropean al preşedintei Maia Sandu de a creşte cheltuielile militare în contextul invaziei ruse în Ucraina într-un moment în care Republica Moldova trece printr-o gravă criză economică şi politică, relatează EFE, potrivit agerpres.

“În acest an, 16% din pensii au fost furate de la persoanele în vârstă. Sunt bani pentru tancuri, pentru armată, pentru salariile miniştrilor, dar pentru pensionari nu sunt? Unde vă este ruşinea?”, întreabă el într-un mesaj postat pe Telegram.

Citeşte şi: Boris Johnson a primit 510.000 de lire ca avans la memorii, în timp ce avocaţii săi costă bugetul 220.000

Dodon, care face obiectul unui dosar penal pentru presupuse fapte de corupţie, a criticat guvernul pentru că a redus aproape la jumătate indexarea pensiilor.

“Priorităţile trebuie să fie diferite. Trebuie să ne gândim la oameni, să ne gândim cum să-i ajutăm să supravieţuiască”, a spus el.

Confruntată cu un război la graniţele sale, Republica Moldova s-a dovedit incapabilă să-şi protejeze spaţiul aerian împotriva rachetelor ruseşti care îi traversează spaţiul aerian spre Ucraina, iar preşedinta Maia Sandu a solicitat recent Occidentului ajutor militar, în special sisteme de apărare antiaeriană şi alte tipuri de armament.

Războiul din Ucraina a demonstrat că statutul de neutralitate nu mai este actual, iar Republica Moldova trebuie să-şi fortifice capacităţile de apărare antiaeriană, care sunt “critice” la ora actuală, a declarat cu două zile în urmă într-un interviu pentru Europa Liberă ministrul apărării, Anatolie Nosatîi.

“Evenimentele din Ucraina ne obligă să ne regândim strategia şi să ne pregătim pentru eventuale provocări în materie de securitate”, a spus el.

Citește și: Mark Rutte vrea înăsprirea regulilor privind migraţia – Black News

Nosatîi şi-a exprimat regretul că armata – estimată la aproximativ 6.500 de militari profesionişti (plus 2.000 de soldaţi care fac serviciul militar obligatoriu în fiecare an) – s-a bucurat până acum de “puţină atenţie”.

“Statutul nostru de neutralitate ne-a lăsat singuri, cu un sistem de apărare care nu mai este în pas cu realităţile moderne”, a spus el, subliniind că principalul obstacol în calea aderării la Alianţa Nord-Atlantică rămâne lipsa de susţinere din partea majorităţii cetăţenilor, care se opun aderării Republicii Moldova la NATO.

Tags: Anatolie Nosatîiigor dodonMaia SanduNATOrepublica moldovarusiaucraina
Categorii: Externe